Spitalul din Carei s-au putea redeschide pentru persoanele non-COVID cel mai devreme la începutul lunii iunie

Primăria Carei anunță că se ia în considerare de către conducerea spitalului municipal Carei redeschiderea unității spitalicești și pentru persoanele care nu sunt infectate cu Covid. Asta după ce spitalul a fost „suport-covid” de la începutul pandemiei, fiind principalul punct de tratare al celor infectați cu noul coronavirus.
În toată această perioadă toți cei din zona Carei și împrejurimi, care aveau nevoie de asistență medicală, au fost redirecționați spre spitalul din Satu Mare.
„Conducerea Spitalului Municipal Carei a început demersurile pentru redeschiderea unității spitalicești pentru pacienții non-COVID. Pentru bolnavii infectați cu coronavirus vor fi rezervate două secții, dintre care una va fi în mod cert secția ATI. Redeschiderea spitalului este preconizată pentru începutul lunii viitoare, însă totul depinde de evoluția situației epidemiologice la nivelul județului Satu Mare. În ultima perioadă, numărul bolnavilor cu COVID-19 internați în spital a variat între 20-30 de persoane.„, anunță Primăria Carei

ULTIMELE ȘTIRI
A fost inaugurat noul Bazin Didactic de Înot din orașul Tășnad
La Luna Șes totul e pregătit pentru noul sezon - lipsește doar zăpada. Vezi preturile de anul acesta...
CSM Olimpia grupa U10 se întoarce cu două medalii după un weekend in Austria
Curs de îngrijire a bebelușului, dedicat viitoarelor mămici, organizat la Satu Mare de Moașa Paula
O afacere din Satu Mare are cel mai atractiv și ingenios stand de la Târgul de Crăciun din Timișoara
Avertizare meteorologică - zone din județ unde ceața determină vizibilitate sub 50 m
Site-ul oficial unde să verifici când se deschide Lidl de la Unio - ca să nu te iei după zvonurile d...
Vandalizare sau răzbunare? Vestea că vba deveni tătic, scrisă pe mașina unui sătmărean
Experiența unei sătmărence cu o prietenă ce face platouri de sărbători "Pisicile mănâncă direct din ...
Jaf armat la o bancă din Carei - exercițiul care a mobilizat forțe de ordine din două țări
Incendiu in Crucișor - o cabana a fost cuprinsă de flăcări în pădure
Mesajul de Sfântul Nicolae al deputatului PSD Mircea Govor
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

