OPINIE! PSD se rupe bucățică cu bucățică – unii se vând, alții se luptă
De mai bine de un an, in PSD Satu Mare e agitatie maxima. Inceputurile framantarilor sunt vechi, dar apele au devenit si mai tulburi in momentul in care a fost vorba de a se alege o conducere, unii cu ceva dorinta de a schimba ceva, in special cumetriile impamantenite din partid, pe cand altii tineau cu dintii de ele.
Primul conflict s-a terminat cu o remiza si la conducerea partidului a ajuns Ionut Onet, cu prea putina experienta politica pentru a putea duce in spate 2 campanii electorale, iar partidul a inceput sa se scufunde. Cum sacalii ataca prada slabita, ca doar e in legea salbaticiei, chiar tabara care vedea ca o victorie numirea lui Ionut Onet si care chiar l-a sustinut, i-a tras scaunul de sub fund.
Doar ca intre timp au aparut alte modificari prin partid, iar asta a dus la o noua batalie, care se mai duce si in ziua de azi, de mai bine de cateva luni. Razboiul Cristescu vs Govor e unul care testeaza rezistenta, chiar si a celor de la Bucuresti, care nu mai stiu cum sa potoleasca spiritele si cui sa dea credit, de aceea totul pare o harababura in toata regula.
Acum cateva saptamani, pentru a-si lua si ei un ragaz si partidul o gura de aer, l-au numit pe Radu Moldovan, de la Bistrita, presedinte interimar. L-au numit, dar nu l-au si inscaunat, ca inca se pare nu i-a fi venit decizia de partid. Dar inainte sa astepte decizia, caci in politica hartiile sunt mai putin importante, intelegerile primeaza, se pare ca Radu Moldovan a mers all-in cu una din tabere, nicidecum sa caute echilibrul si impacarea spiritelor. Ajuns la Satu Mare, Radu Moldovan sa aruncat ca o neprihanita de la tara, de prin 1900, in bratele celor de la UDMR, de care o buna parte a celor din partid fug si nu concep sa se ia de mana.
Asta, dupa ce timp de 4 ani si ceva , PSD a fost plimbat in lesa de UDMR din stanga in dreapta, cu promisiuni, momeli, cu zaharelul, fara sa isi primeasca recompensa, una sau mai multe functii de conducere, dat fiind faptu ca un post de vicepresedinte de Consiliu Judetean a fost neocupat vreo 3 ani si jumatate.
Doar ca o parte, foarte mica ce-i drept, formata din 2-3 oameni din partid, traiesc bine cu cei de la UDMR, cu afaceri, cu intelegeri, cu schimburi de servicii si se pare ca si lui Radu Moldovan i-ar place sa traiasca asa, altfel nu se explica faptul ca inainte de a se vedea cu oamenii cu functii din partid si cu puncte de vedere de luat in calcul, noul presedinte PSD s-a dus sa se vada cu conducerea judeteana a UDMR.
Si cum in politica nu conteaza alegatorii, decat o data la 4 ani, ci conteaza cine te asculta pe tine, se pare ca Radu Moldovan a bagat rapid la inainte cativa presedinti prin organizatile din partid, ca sa aiba oameni la numar daca va fi ceva de votat in forurile partidului.
Cert este ca pentru unii, sa stea departe de putere si de ciolan, sa nu aiba acces la functii publice si impartirea lor precum și la impartirea banului public poate sa fie o boala incurabilă. Si ca un bolnav disperat, sunt gata să incerce orice combinație de medicamente ca să se salveze, chiar dacă asta înseamnă să își vândă nu doar sufletul ci și conștiința.
In PSD se vorbește despre plecari, dar asta nu ii intereseaza pe cei care le cauzeaza, pentru ca atata timp cat lor le ramane mai mult loc la masă, ei sunt fericiti.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare