Prefectura are un nou secretar: Cosmin Dorle

Având în vedere propunerea Instituției Prefectului din Județul Satu Mare din 12 aprilie 2021, Adresa Ministrului Afacerilor de Interne, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului în data de 11 mai 2021 și la Secretariatul General al Guvernului din 13 mai 2021, precum și Adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Domnul Cosmin-Mihai Dorle, conform funcției vacante din categoria înalților prezentei decizii, devine începând cu data intrării în vigoare, șef al serviciu de funcționari publici de Secretar General al Instituției Prefectului Serviciului juridic și cotencios administrativ, exercită, cu Județul Satu Mare pentru o perioadă de 6 luni.
Funcția de Secretar General al Instituției Prefectului trebuie să asigure stabilitatea funcţionării instituţiei prefectului, continuitatea conducerii şi să realizeze legăturile funcţionale între compartimentele instituţiei prefectului, să coordoneze structura ori structurile de specialitate prin care se realizează atribuțiile privind verificarea legalității actelor de către prefect și să elaboreze proiectul regulamentului de organizare și funcționare a instituției prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului.
Astfel, Secretarul General al Instituției Prefectului trebuie să elaboreze studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului, acesta trebuie să îndrume secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, să gestioneze și să urmărească îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare și să îndeplinească și alte atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de către prefect.
Sursa: gazetadenord-vest.ro
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
