De Ziua Copilului, Tarom organizează patru zboruri speciale peste România – nici unul din Satu Mare

Compania TAROM organizează în 1 iunie 2021 patru zboruri speciale peste România cu ocazia Zilei Copilului. Biletul pentru un adult și un copil are un preț de 350 de lei.
„Trăiește împreună cu cei mici magia un zbor de 1 oră deasupra orașelor importante din țară, un cadou special TAROM de 1 iunie – Ziua Mondială a Copilului! Lăsați-vă purtați prin văzduh la bordul celor mai noi aeronave din flota TAROM, ATR 72-600”.
Decolările și aterizările se vor face de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.
La eveniment vor putea participa copii cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani, însoțiți de un adult.
Totodată, un adult poate însoți maximum trei copii.
Tarifele „distracției” de 1 iunie:
– 1 adult + 1 copil – 350 lei;
– 1 adult + 2 copii – 450 lei;
– 1 adult + 3 copii – 550 lei.
Aeronavele TAROM vor decola la orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00.
Pentru achiziţionarea biletelor, puteţi apela TAROM la nr. de tel dedicat: 0371.529.001 (activ în perioada: 27 mai – 1 iunie 2021) sau pe email la adresele supervisor@tarom.ro sau agvictoria@tarom.ro.
Sursa: boardingpass.ro
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
