Salariul mediu al unui sătmărean a crescut în pandemie cu aproximativ 150 lei, peste Maramureș, Teleorman, Suceava, Brăila

Conform unui studiu realizat de cei de la Ziarul Financiar, veniturile românilor s-au majorat în pandemie, dar majorarea nu este identită în toată țara, cuantumul banilor câștigați în plus de către români fiind influențat de tipologia locurilor de muncă din fiecare județ.
Cel mai mare salariu este câștigat de locuitorii din București, care câștigă în medie 4700 lei net, cunoscând o creștere de aproximativ 400 de lei față de luna martie a anului 2020. La polul opus se situează cei din Teleorman, unde creșterea a fost de sub 90 lei, iar salariul mediu fiind de 2600 lei. În aceeași categorie se situează și cei din Maramureș, Harghita, Suceava, Brăila.
La Satu Mare salariul mediu este de 2855 net lei/lună, cunoscând o crește de 150 de lei față de luna martie a anului 2020, ceea ce reprezintă, în procente, 5,8%. Cu toate că nu suntem la coada clasamentului, diferența până la salariul mediu pe țară, care este de 3547 lei este destul de mare.

ULTIMELE ȘTIRI
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Schimbare de condiții pentru vouchere de vacanță la bugetari - nu mai primește toată lumea
Sătmăreanul Ovidiu Pop a pornit într-o nouă aventură nebună - cu Dacia 1310 în Laponia
Explozie puternică la sediul Poliției Rutiere din Lugoj – trei angajați răniți și pagube semnificati...
Sătmărenii ar conduce, dar nu se descurcă prea bine la proba teoretică pentru a-și lua permisul - gr...
Record de mașini radiate în decembrie la Satu Mare, de frica impozitului mărit - sătmărenii și-au sc...
Primarul Kereskenyi s-a întâlnit cu deputații sătmăreni "Cei care sunt dispuși să pună umărul la dez...
Deputatul Mircea Govor afirmă că fermierii români au nevoie de garanții concrete în cazul Acordului ...
Deputatul Adrian Cozma afirma că exploatările de gaze din Ungaria pot afecta grav județul Satu Mare
Două medalii de argint pentru sportivii de la Caiac Smile la competițiile de schi adaptat
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

