Consilierul local Diana-Molnar Creț este noul președinte al organizației municipale USR-PLUS

Fără a face prea multă vâlvă și anunțuri în mediul public, cei de la USR-PLUS au fost chemați la urne săptămâna trecută, pentru a stabili noua conduce comună a celor două partide, pentru organizația municipală Satu Mare.
Cum nu s-au făcut comunicări publice pe această temă, știm doar cine a câștigat, nu și cine a candidat. Noul președinte al organizației municipale Satu Mare este Diana Molnar Creț, în prezent consilier local.
„În momentul în care am intrat în poltică, am intrat determinată de gândul că în acest loc voi găsi mediul propice, echipa potrivită pentru a schimba realmente modul de funcționare al lucrurilor din societate. Nu a durat mult până să îmi dau seama că nu am greșit, iar intrarea mea în USR PLUS a fost cea mai bună decizie luată.
Am fost implicată activ încă de la bun început, am fost prezentă în campanii electorale, am gândit strategii alături de colegii mei și tot alături de ei am reușit să închegăm o echipă puternică și ambițioasă. Aceste lucruri m-au determinat să candidez pentru funcția de președinte al filialei municipale USR PLUS și tind să cred că ambiția, implicarea și profesionalismul de care am dat dovadă de-a lungul timpului au fost calitățile principale care m-au ajutat să și câștig această funcție.
Sunt recunoscătoare că am reușit să ajung până aici, deoarece adevărata ”luptă” abia acum începe și mă bucur să am sprijinul colegilor meu din noul birou local, și nu numai. Scopul nostru este să atragem alături de noi și mai mulți oameni tineri, ambițioși, profesioniși și perseverenți. USR PLUS Satu Mare este filiala care își va ține mereu ușile deschise în fața oamenilor dornici de schimbare!”, transmite noul președinte USR-PLUS Municipiul Satu Mare.

ULTIMELE ȘTIRI
UDMR e primul partid care a anunțat pe cine susține în turul doi
USR își retrage sprijinul pentru Elena Lasconi în cursa pentru fotoliul de președinte
Mircea Govor la tribuna Camere Deputaților: „𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧? O între...
Deputatul Mircea Govor la începutul sesiunii parlamentare: „𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐢𝐜𝐢, în Parlamentul României, pent...
Mircea Govor a depus jurământul în calitate de deputat
ANALIZĂ! Marii perdanți ai politicii sătmărene din 2024
Radu Panait: "Patru ani nu au trecut degeaba"
Fostul USR-ist, Dan Tordoi, s-a alăturat PNL
Mircea Govor despre viceprimari la Satu Mare "Ori doi, ori niciunul"
PSD și-a stabilit noul conducător - unul din cei mai tineri pe care i-au avut până acum
Alegerea viceprimarilor la Satu Mare se lasă așteptată - e posibil să fie doar unul de la PSD
Surpriză de campanie! Ludovic Orban s-a retras din cursa prezidențială
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

