O sătmăreancă din Tășnad conduce una din cele mai mari firme de construcții piscine din România – peste 500 de piscine și centre SPA în portofoliu

În rândurile acestui site am scris de o mulțime de ori despre sătmăreni de succes care au cunoscut realizare și apreciere în alte locuri decât în Satu Mare, dar care nu uită niciodată de unde au plecat și unde le sunt rădăcinile.
Este și cazul Mariei Meszaros, originară din Tășnad, dar care de mai bine de 20 de ani conduce o afacere în Bihor iar înainte de asta a locuit și muncit în Ungaria. Maria conduce o firmă de succes în domeniul piscinelor, având la activ sute de piscine și centre SPA realizate în diferite colțuri ale țării.
Pentru că primele amintiri o leagă totuși de Tășnad, Maria Meszaros și firma Pool Control, au decis să sponsorizeze echipa Unirea Tășnad cu un set de echipamente complet, în semn de mulțumire pentru orașul care a lansat-o în viață.

Am discutat cu Maria Meszaros pentru a afla de unde a pornit Pool Control și cât de cerute sunt piscinele în această perioadă.
*Când a fost începutul dumneavoastră în domeniul piscinelor și de unde a început ideea de a construi piscine?*
M.M.: În anul 1998 am reușit să găsim un loc de muncă în Ungaria, la firma de construcții piscine POOLCONTROLL KFT. Am lucrat doi ani după care mi-a propus patronul firmei să deschidă o filială în România, unde să-l ajut să gestioneze afacerea. Astfel, în anul 2000 s-a înființat firma SC POOL CONTROL SRL, cu sediul în Oradea.
*Copilăria la Tășnad, cu ștrandul „în curte”, v-a inspirat să alegeți acest domeniu?*
M.M.: Sincer, în copilărie nu aveam nici să visez la așa ceva când mă scăldam în mult preferatul „ștrand” că vreodată voi avea de a face cu construcția piscinelor.
*Cât de mult iubesc bihorenii piscinele, în condițiile în care au și ei ștranduri numeroase în apropiere?*
M.M.: Ștrandul e ștrand, piscina privată e piscina privată! Tot mai mulți bihoreni fac tot posibilul pentru a-și achiziționa o piscină cât de mică.
*Care sunt cele mai vândute piscine, ca dimensiuni?*
M.M.: Cele mai vândute dimensiuni sunt între 5m x 3m x 1.5m și 8m x 4m x 1.5m.
*Cam câte piscine ați realizat până acum, în peste 20 ani de activitate și în ce orașe?*
M.M.: Activitatea noastră funcționează de peste 20 de ani, timp în care am construit și amplasat peste 500 de piscine atât publice cât și private, respectiv, mai multe centre SPA la diferite pensiuni și hoteluri din toată țara.
*Sunt piscinele un produs de lux sau au început să devină o normalitate?*
M.M.: Nu cred că se mai poate spune că piscinele ar fi un produs exclusiv de lux. Oricine își permite să achiziționeze o mașină, la un preț mediu, acela poate să-și achiziționeze și o piscină!
*Există public în județul Satu Mare pentru piscine?*
M.M.: Categoric pot să spun că DA!

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii au prins gustul exotic al fructelor cu arome speciale - cum a început întreaga afacere, d...
Transformă mobilier vechi în opere de artă, după ce s-a transformat pe ea - povestea ”Creative by Do...
INTERVIU EXCLUSIV! Mihaela Bauer, prima sătmăreancă ajunsă ofițer de marină
Exclusiv! Frumoasa sătmăreancă Dalia Turda - reprezentanta României la Miss Tourism World, a oferit ...
Ionuț Stancovici a pus în paginile unei cărți experiențele cu oamenii cu dizabilități „Cartea te înv...
Pantofii la comandă realizați de un sătmărean străbat mii de kilimetri pentru a ajunge la clienți, i...
Mărțișoare vitraliu, modul diferit și special de a aduce primăvara în sufletul cuiva drag
Afacerea născută din pasiune, pornită de doi frați din Satu Mare "Ce era în comerț nu avea suflet, p...
O oșancă este „IRONMAN Italy” după câteva luni de pregătire singură - a câștigat concursul și a arăt...
Povestea tristă dar motivațională a oșencei Ana Maria - a fugit de acasă la 15 ani din cauza bătăilo...
Afacerea unui sătmărean îi face pe timișoreni să ofteze de plăcere după ce îi gustă preparatele
Gânduri la final de 2024 - Interviu cu Ioana Roman, sătmăreanca ce a absolvit Universitatea Oxford
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

