Au mers din Stâna până în Oaș la furat, dar i-a prins poliția în casa unui cetățean

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați ieri, 23 iunie, în jurul orei 14.30, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința unui bărbat, din localitatea Trip, de unde, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi sustras o sumă de bani, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1.100 lei.
În urma cercetărilor efectuate și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug, polițiștii au reușit la scurt timp de la sesizare identificarea și depistarea persoanelor bănuite de furt.
Astfel, aceștia au fost identificați pe raza orașului Ardud, ca fiind 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, toți din localitatea Stâna.
Astfel, aceștia au fost identificați pe raza orașului Ardud, ca fiind 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, toți din localitatea Stâna.
Prejudiciul în cauză a fost recuperat în totalitate. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Sursa: IPJ Satu Mare

ULTIMELE ȘTIRI
Felicitări Mani Gyenes - sătmăreanul a încheiat un nou Dakar
Doliu la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare
Un nou mic cartier, cu case de lux, se finalizează anul acesta - se predau inclusiv cu gazonul și si...
Polițiștii din Tășnad, "îmbătați" de vaporii de acolo emanați de un șofer oprit în trafic
Încă un sătmărean amendat cu suma mai mare decât profitul - a vândut animale fără acte
Două victime în urma unui incediu petrecut în Bercu, noaptea trecută
Mani mai are doar două etape până la finalul Dakar-ului și e aproape de podium
Două protocoale perfuzabile revoluționare pentru imunitate, aduse în premieră la Satu Mare de cabine...
La AutoDelRulate găsești mașini Porsche rulate la prețuri HOT pentru 2026 - ce oferte au aici
Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire
Sătmăreanul Florin Gardoș a acceptat postul de manager general al unei echipe de fotbal
Masini distruse de țurțuri uriași care au cazut pe ele, în centrul orașului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

