La un an după ce și-a aruncat copilul nou născut la gunoi, a fost pedepsită
Andreea A., în vârstă de 30 de ani, mama care și-a abandonat bebelușul în toaleta unei stații de carburanți din municipiul Satu Mare, în august 2020, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Satu Mare, potrivit informațiilor colegilor noștri de la PresaSM.
Femeia va mai trebui să plătească și despăgubiri morale în valoare de 50.000 de lei. Este important de precizat că femeia a fost condamnată fără acord de vinovăție, transmit colegii de la PresaSM.
Știrea inițială:
Descoperire șocantă pentru un bărbat angajat al unei benzinării din Satu Mare. Aflat la ieșirea din tură, omul a făcut rondul prin jurul clădirii benzinăriei și în interiorul ei nu mica i-a fost surprinderea de ceea ce a găsit.
În baia benzinăriei acesta a dat peste trupul unui nou născut, abandonat imediat după naștere. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, care investighează cazul.
Se pare ca o tânără mama a născut chiar în baia benzinăriei și a plecat fără a mai lua cu ea și copilul. Bebelușul a fost preluat de un echipaj Smurd și este stabilizat, fiind acum la spital.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare