Cât de adânc e lacul din Grădina Romei. Ne răspunde angajatul din zonă, care zilnic intră în mijlocul lui

Lacul din Grădina Romei, deși neamenajat așa cum i-ar sta bine, este și acum punct de atracție pentru sătmăreni. Unii dintre ei iubesc să se ascundă pe insula din mijlocul lui, pentru a sta la umbră și a se feri de privirile celorlalți, alții își încearcă norocul la pescuit, deși există mai multe broaște decât pești, iar cei cu copii mici apelează la hidrobicicletele de pe lac pentru activitate și pentru distracția celor mici.
Dar cât de adânc este lacul din Grădina Romei. Ne răspunde, prin poza de mai sus, un angajat responsabil de hidrobicicletele de pe lac, care zilnic este nevoit să intre în lac, de două ori pe zi. Prima intrare este diminbeața, când aduce la mal, din mijlocul lacului, ansamblul de hidrobiciclete legat cu lanț, lăsat acolo pentru a nu putea fi accesibil celor care se „rătăcesc” prin grădina Romei după lăsarea serii.
Acesta aduce la mal hidrobicicletele, le dezleagă, ca mai apoi acestea să poate fi inchiriate de doritori. Mai apoi seara, după încheierea programului, omul adună toate hidrobicicletele in mănunchi, le leagă cu lanț și le duce în mijlocul lacului pentru a nu fi accesibile celor care ar vrea să le folosească după încheierea programului. Omul folosește o șalopetă de pescar, iar apa îi ajunge binișor peste brâu atunci când intră în lac.
Deși nu este extrem de adânc și nu ar reprezenta un pericol pentru un adult care ajunge în lac, apa reprezintă un pericol pentru copii, astfel că părinții trebuie să fie extrem de atenți cu cei mici când se apropie de mal.

ULTIMELE ȘTIRI
Zona de agrement din judetul Satu Mare de care sigur nu știai - e un colt de rai in mijlocul pădurii
E oficial numele noului pod din municipiul Satu Mare! Te-ai gândit la acest nume?
Deputat Adrian Cozma „Oamenii s-au săturat să vadă banul lor din taxe și impozite risipit pe cheltui...
Gheața a lovit o bună parte a județului Satu Mare - curțile și drumurile s-au albit aproape instant
„Zmeu” chiar și la 80 de ani - ce neregulă i-au găsit polițiștii unui sătmărean octogenar oprit în t...
Accident cu trei autoturisme implicate - două persoane au fost preluate de o ambulanță
Accident cu victimă - un bătrân s-a rănit singur după ce a ieșit cu mașina în decor
Minoră de 13 ani din Satu Mare, violată în mod repetat și lăsată gravidă - inculpatul a ajuns în are...
O singură sesizare făcută cu privire la procesul electoral din Satu Mare - s-a dat și o amendă
Satu Mare are un nou loc pentru servirea meniului zilei la un preț decent
Iannis Marina este campion național la judo, categoria U13
Finalul finalului - După ce s-au numărat toate voturile, Nicușor Dan e președintele României
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare