Doi sătmăreni au trăit clipe de groază! Au ajuns cu microbuzul într-un canal
Doi sătmăreni, pasageri ai unui microbuz de transport persoane, au trăiut clipe de groază noaptea trecută, după ce microbusul in care se aflau a ajuns intr-un canal de pe marginea drumul.
”Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un autoturism care prezenta avarii, pe conducătorul acestuia, un bărbat de 31 de ani din Hunedoara și alte patru persoane aflate în autoturism în calitate de pasageri.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul, condus dinspre Gârdani înspre Rodina,a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un spațiu excavat pentru construcția unui pod. Pe segmentul de drum unde s-a produs accidentul rutier circulația se desfășoară într-un singur sens de deplasare, sector de drum aflat în reabilitare, semaforizat provizoriu, fiind semnalizat corespunzător prin indicatoare rutiere.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum și a pasagerilor, patru bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, doi dintre ei fiind din Sălaj, iar ceilalți doi din Satu Mare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, totodată fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Maramureș.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare