Topul liceele din Satu Mare, după mediile de admitere în clasa a IX-a – ultimele medii de admitere ajung chiar la 6
Fie că lumea o recunoaște sau nu, între liceele de top din municipiul Satu Mare a fost mereu o concurență pentru a atrage cei mai buni elevi, mai apoi pentru a obține cele mai bune rezultate la olimpiadele școlare iar mai apoi cele mai bune note la examenul de bacalaureat. Dacă la ultimul capitol, de doi ani, cei de la Colegiul Național Ioan Slavici sunt în top, având în fiecare an elevul de 10 al județului, la capitolul admitere lucrurile sunt sensibil asemănătoare.
Am spus doar asemănătoare, pentru că nu există între liceele de top din oraș, Slavici, Stanca și Eminescu, nici un profil unde să intre doar elevi cu media 10, asta pentru că pasiunile și viziunile elevilor diferă și nu pot fi toți adunați în același liceu, în aceeași clasă, tocmai de aceea analizăm atractivitatea liceelor și facem topul lor după ultima medie de admitere. Iar aici vorbim chiar de medii de la aceste licee de top.
Ca o privire de ansamblu, la toate cele 3 licee de top ultima medie de admitere a scăzut față de anul trecut, la aprope toate profilele, cu mici excepții. Cea mai mică ultimă medie de admitere o întâlnim la Colegiul Național Doamna Stanca, acolo unde la profilul „Științe ale naturii” ultima medie este de 6,87, fiind un caz de creștere scădere drastică, după ce anul trecut s-a intrat pe ultimul loc cu 8.29
Pe locul doi la cele mai mici ultime medii de intrare la liceu se clasează Colegiul Național Mihai Eminescu, la profilul „Științe Sociale”, acolo unde s-a intrat cu media 7.01, față de 8.30 anul trecut. Pe locul trei la aceeași categorie se află din nou Colegiul Național Doamna Stanca, cu profilul Științe Sociale, unde ultima medie de admitere a fost de 7,13, după ce anul trecut ultima medie de admitere a fost 8.15
Privind la polul opus, respectiv la cele mai mari note de admitere avute de elevii de pe ultimul loc din clasă, în top se situează Colegiul Național Ioan Slavici, cu toate cele trei note de top:
Profil matematică informatică – media 9.25, în creștere față de anul trecut când a fost 9.21
Profil matematică informativă biligv engleză – media 9,14, în creștere față de anul trecut când a fost 9.00
Științe ale Naturii – media 8,85, în scădere față de anul trecut când a fost 9,24
Colegiile Eminescu și Stanca nu au nici un elev care să fi ocupat ultimul loc de la admitere, la nici un profil, cu media 9. La Colegiul Național Mihai Eminescu cea mai mare medie pentru ocuparea ultimului loc din clase este de 8,62 la profilul Matematică-Informatică, iar la Colegiul Național Doamna Stanca cea mai mare ultimă medie de intrare in clase a fost de 7,57.
Astfel că, dacă e să privim situațiile prezentate mai sus și să facem un top al celor mai căutate licee, cu cea mai mare concurență de ocupare a unui loc in clase, pe primul loc se situază Colegiul Național Ioan Slavici, urmat de Colegiul Național Mihai Eminescu iar pe ultima treaptă a podiumului se află Colegiul Național Doamna Stanca.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare