Consilierii locali USR pregătesc aducerea la Satu Mare a unei companii de închiriat trotinete
În toate marile orașele ale țării și ale Europei, trotineta de inchiriat reprezintă un mijloc de transport extrem de eficient pentru cei care nu dispun de un mijloc de transport propriu și li se ivește o „plimbare” urgentă prin oraș dintr-un capăt în altul. La Satu Mare, până acum nici persoanele fizice nu au considerat că trotineta ar fi o varianta, dat fiind faptul că orașul este unul mic. Consilierii locali ai USR nu consideră că Satu Mare ar fi tocmai un oraș mic și văd varianta de trotinete de închiriat utilă atât pentru cetățeni cât și pentru mediul înconjurător. Aceștia au pornit demersurile pentru ca o firmă de profil care deține trotinete de închiriat să intre pe piața din Satu Mare.
„În cursul săptămânilor trecute am inițiat discuții cu reprezentanții unei companii de trotinete electrice prezentă în mai multe municipii din România, despre posibilitatea de a intrat și pe piața din Satu Mare. Ne dorim să aducem un astfel de serviciu aici, conștienți fiind de cât de mult ar ajuta la fluidizarea traficului dar și la reducerea noxelor. Mai mult decât atât, dacă facem o plimbare în Cluj vedem cum pentru oameni de toate vârstele trotinetele ectrice reprezintă o alternativă foarte bună de deplasare fie și pe distanțe mai lungi, dintr-un colț în altul al orașului.
Spre bucuria noastră am găsit deschidere din partea reprezentanților companiei iar noi pregătim deja documentația pentru a depune proiectul spre vot în Consiliul Local. Sperăm să găsim aceeași deschidere și din partea colegilor noștri deoarece știm cât de mulți sătmăreni așteaptă să se bucure de așa ceva în orașul lor!”, transmite Diana Molnar Cret, consilier local
ULTIMELE ȘTIRI
Podul peste Someș de la Potău e gata în proporție de 95%
Clujean prins la furat de catalizatoare în Satu Mare
Hoț lacom - a fost prins după ce a furat 74 de copaci din cantonul silvic Livada
Tânăr din Satu Mare amendat pe mijloc de transport în comun pentru că transporta un sac cu flacoane
RADU PANAIT: PSD ȘI PNL DOVEDESC LIPSĂ TOTALĂ DE RESPONSABILITATE ȘI REFUZĂ CA DOMENIUL ASISTENȚEI S...
Tânăr găsit mort în mașină, seara trecută, în Satu Mare
Doi sătmăreni urca mâine în ring într-o super gală la Baia Mare
Tradiția olăritului din Vama a ajuns la a patra generație - sunt ultimii din judet care produc vase ...
Persoană salvată de sub un mal de pământ surpat peste ea - exercițiu ISU
Inaugurare de gală a parcului central! Peste 1000 de sătmăreni prezenți
Femeie din Oaș prinsa de poliție când se întorcea de la pălincie
Sătmărean cercetat pentru delapidarea - a făcut dispăruți bani din caseria firmei
Stiri Satu Mare