Oportunitățile aduse de limba germană atât în țară cât și în afara ei

Limba germană nu doar că este a doua cea mai vorbită din Europa, dar odată învățată și pusă în practică, aduce cu sine avantaje la care poate nu te-ai gândit înainte. În rândurile ce urmează vom aborda subiectul învățării limbii germane atât în contextul unei cariere de succes, cât și în ceea ce privește un stil de viață potrivit nevoilor noastre și de ce nu, încercarea unor noi experiențe.
Limba germană și o carieră de succes
Având aproximativ 100 milioane de vorbitori nativi în Europa, limba germană este printre cele mai vorbite limbi materne. Totodată este bine cunoscut faptul că economia Germaniei este cea mai puternică din Europa, chiar a patra din lume, așadar învățarea limbii germane reprezintă o deschidere profesională foarte mare.
Atât angajatorii din România, cât și cei din țările din regiunea D.A.CH. (Germania, Austria, Elveția) sunt în permanentă căutare de absolvenții vorbitori de limba germană. Prin urmare, putem beneficia de oportunități la nivel global la care poate nici nu ne-am fi așteptat la început. Cunoașterea limbii germane la un nivel avansat vă va transforma într-un angajat productiv, asumat și capabil să realizeze sarcini importante în ochii unui angajator ce derulează afaceri pe plan internațional.
Limba germană aduce șanse de avansare
Angajații bilingvi sunt acele persoane dintr-o organizație care pot dezvolta relații de calitate cu partenerii străini, ceea ce îi ajută atât la avansare în ierarhia organizațională, cât și la avansarea în listele pentru creșterile salariale. În ceea ce privește companiile mari, ele sunt în căutarea unor manageri cu capacitățile și aptitudinile necesare pentru a călători în străinătate în scopul încheierii unor parteneriate multinaționale de succes. Când vorbim de companiile mici, acestea sunt în căutarea continuă de oameni de calitatea care îi pot ajuta în dezvoltarea relațiilor peste gratine și identificare de noi oportunități care pot crește vizibilitatea companiei.
Oportunitatea de a avea experiențe noi
Odată ce ești obișnuit cu procesul de a învață o limba străină, fie că vorbim de limba italiană spre exemplu, care este un pic mai asemănătoare cu limba romana, fie că vorbim de limba germană care poate constitui o provocare la început, îți cresc nu doar oportunitățile de carieră, dar și șansele de a călători în diferite țări și continente.
O primă opțiune de a face acest lucru este în interes de serviciu. Simplul fapt că poți să conversezi verbal sau în scris în diverse limbi, te face eligibil pentru a călători în scopul cunoașterii clienților și partenerilor de afaceri străini.
O alta optiune de a călători și a încearcă noi experiențe este aceea de a studia în alta țară, fie la nivel de licență, fie la nivel de master, sau chiar poți accesa diferite cursuri și traininguri. În acest fel vei avea și avantajul de a cunoaște și relaționa cu oameni din diverse contexte culturale și vei avea oportunitatea de a înțelege stilul lor de viață.
Oportunitatea de a locui într-o țară vorbitoare de limba germană
În momentul în care iei decizia de a te muta într-o țara străină îți dai seama că pot interveni multe aspecte pline de provocări în viața ta, pe care inițial nu le-ai luat în considerare. Cunoașterea limbii țării respective îți poate veni în ajutor în momentele mai puțin prielnice, întrucât vei dispune de aptitudini de conversație și înțelegere care vor accelera adaptarea ta acolo. Te vei confrunta cu ieșirea din zona de confort și adaptarea la un nou stil de viață, însă acest aspect poate fi frumos și prielnic pe termen lung. Vei cunoaște un nou stil de a trai, vei gusta și te vei bucura de noi mâncăruri, de noi cercuri de prieteni, de un oraș pe care îl vei învață treptat și îți vei crea amintiri noi.
Să stăpânești una sau mai multe limbi străine este cu siguranță un atu care îți va fi de ajutor pe multe planuri. Dacă ești pregătit să începi acest drum noi îți venim în ajutor cu cursurile oferite de Centrul Gutenberg.
Centrul Gutenberg (www.invatagermana.ro) oferă cursuri de limbă germană pentru adulți și companii, iar Centrul Didacto (www.didacto.ro) oferă cursuri și activități educaționale în limba germană pentru copii.

Limba germană pentru adulți: acum este momentul să îți accelerezi cariera
Centrul Gutenberg își propune să sprijine prin cursuri online și resurse educaționale interactive pentru toate persoanele care vor să învețe limba germană.
Sunt organizate cursuri clasice care se axează pe învățarea limbii germane după cerințele încadrării în standardele lingvistice europene, dar și cursuri conversaționale, unde participanții au posibilitatea de a exersa cunoștințele dobândite cu un vorbitor nativ de limba germană.
Cursurile online vin cu o serie întreagă de avantaje: de la costurile mai scăzut persoanele care vor să învețe germană, oferind o experiență de învățare completă și cât mai interactivă. Aceste rezultate pot fi văzute prin impresiile celor peste 400+ cursanți absolvenți, până la comoditatea de a participa la sesiunile de germană din căldura propriei locuințe, fără nevoia de deplasare. Pentru cei care nu au testat încă beneficiile programelor educaționale online, există opțiunea de a participa la un curs introductiv de germană 100% gratuit.

Limba germană pentru copii
Centrul Didacto își propune să ofere copiilor experiențe educaționale calitative, online și offline. Misiunea Didacto este de a crește generații de copii încrezători care vor ajunge acolo unde își propun.
Activitățile online sunt cursurile de limba germană și atelierele conversaționale de limba germană. Ele sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, cu orice nivel de germană (începător, intermediar și avansat).
Pe lângă activitățile online, vara și iarna ne întâlnim și offline cu copiii, la taberele de germană de zi în Cluj-Napoca sau cu cazare la munte, având tematici diverse.
Vă invităm la programele Gutenberg, accesând site-urile noastre, să învățăm limba germană împreună și să ne bucurăm de avantajele aduse de aceasta!

ULTIMELE ȘTIRI
Cel mai tânăr primar din județ a tăiat sporurile din primărie fără să aștepte decizii guvernamentale
Patru licee din Satu Mare au fost comasate. Adrian Cozma „𝐅𝗿𝗮̆𝘁̦𝗶𝗮 𝐆𝗼𝘃𝗼𝗿-𝐊𝗲𝗿𝗲𝘀𝗸𝗲𝗻𝘆𝗶 urmărește să pun...
Tânărul decedat în urma accidentului produs de un sătmărean la Firiza a fost condus pe ultimul drum ...
Sătmăreanul Haiduc Mihnea Adrian e fost ales președintele Consiliului National al Elevilor
Un sătmărean de doua ori pe podium la Campionatul Mondial de skanderberg
Județul Satu Mare are unul dintre ultimii meșteri din România care realizează vitralii
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Kereskenyi Gabor a fost reales președinte al organizației municipale a UDMR
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

