Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare va costa 300 de milioane de euro

Zilele trecute s-a vorbit despre Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare, proiect care, potrivit spuselor președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Csaba Pataki, ar urma să coste circa 300 de milioane de euro.
Președinții de CJ Maramureș și Satu Mare au avut recent o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Adrian Foghiş respectiv cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). La Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au fost stabilite detaliile tehnice ale implementării drumului expres Satu Mare – Baia Mare „și am stabilit calendarul procesului de lucru. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 300 de milioane de euro, iar cele două județe vor publica, în parteneriat, până la sfârșitul lunii septembrie, procedura de achiziție publică pentru studiul de fezabilitate. După finalizarea planurilor de construcție și obținerea autorizațiilor, va putea începe munca efectivă”.
Mai spunem doar că realizarea studiului de fezabilitate va dura aproximativ un an. Drumul expres Satu Mare – Baia Mare va avea o lungime de aproximativ 20 de kilometri pe raza județului Satu Mare.
Sursa: ZiarMM.ro

ULTIMELE ȘTIRI
Ia o scrisoare și fă un copil fericit - au început pregătirile pentru o nouă ediție „Ajutoarele lui ...
Cel mai tânăr primar din județ a tăiat sporurile din primărie fără să aștepte decizii guvernamentale
Patru licee din Satu Mare au fost comasate. Adrian Cozma „𝐅𝗿𝗮̆𝘁̦𝗶𝗮 𝐆𝗼𝘃𝗼𝗿-𝐊𝗲𝗿𝗲𝘀𝗸𝗲𝗻𝘆𝗶 urmărește să pun...
Tânărul decedat în urma accidentului produs de un sătmărean la Firiza a fost condus pe ultimul drum ...
Sătmăreanul Haiduc Mihnea Adrian e fost ales președintele Consiliului National al Elevilor
Un sătmărean de doua ori pe podium la Campionatul Mondial de skanderberg
Județul Satu Mare are unul dintre ultimii meșteri din România care realizează vitralii
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Kereskenyi Gabor a fost reales președinte al organizației municipale a UDMR
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

