Accident pe Păuleștiului. Soferul vinovat a plecat linistit de la locul faptei

Un accident de circulație fără persoane rănite grav a avut loc în aceasta seara pe strada Paulestiului. În accident 2 autoturisme au fost avariate.
Ironia face ca nici unul din șoferii celor doua autoturisme implicate sa nu fie vinovat, vina purtându-o un al treilea șofer.
Acesta din urma a pornit de pe loc fără sa se asigure și a întrat pe banda de mers. Șoferul care se deplasa din același sens de mers, din spate, l-a evitat, intrând pe contrasens și lovind o autoutilitara.
Șoferul vinovat si-a continuat drumul nestingherit, fiind prins mai târziu, când s-a descoperit ca era și sub influenta băuturilor alcoolice.


