Mircea Govor a ajuns din nou la butoanele PSD Satu Mare, cu binecuvântare de la București

Partidul Social Democrat, în mare liniște, a organizat astăzi o întâlnire a biroului politic Județean, acolo unde Radu Moldovan, coordonatorul organizației pana azi, a adus mesajul conducerii centrale.
Iar mesajul nu este unul deloc surprinzător, Mircea Govor a fost numit președinte interimar al organizației județene PSD Satu Mare. Nu este o mare mirare, după ce se cunoaște faptul ca acesta a bătătorit drumul de București pentru a-i convinge pe Ciolacu și Stănescu sa îl ungă președinte interimar.
Poziția ocupata este una provizorie, pana la viitoare alegeri în organizația județeană, doar ca acestea nu vor mai avea loc în acest an, asa cum era stabilit astfel ca Mircea Govor va avea la dispoziție cateva luni bune, poate chiar mai bine de jumătate de an să conducă partidul după bunul plac.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii au prins gustul exotic al fructelor cu arome speciale - cum a început întreaga afacere, d...
Proiect impresionant pentru sistemul de învățământ din Satu Mare, finalizat de Primăria Satu Mare
Deputatul Mircea Govor anunță o reușită legislativă pentru protejarea tradițiilor românești - scutir...
Hoții de biciclete din Păulești au fost prinși - au bătut zeci de km pentru niște mărunți
Peste 150 de locuri de muncă disponibile în județ - dacă e ceva ce ți se potrivește, aplica la AJOFM
Let’s Wedding – cel mai mare și longeviv târg de nunți revine la Satu Mare în perioada 30 ianuarie –...
Accident în localitatea Vama - o mașină a ajuns cu rotile in sus pe câmp
Când se deschid cele mai mari Târguri de Crăciun din Europa - vezi in articol
Încă puțină răbdare și avem locuri de parcare centrale - parcarea de pe Kogalniceanu a ajuns la nive...
Interviu cu Alice Ardelean, după a doua victorie în cușca UFC
Parcă a fost întrecere de bețivi la volan în trafic, în weekend
Camion întreg de încălțăminte uzată oprit de la intrarea în țară de polițiștii sătmăreni de frontier...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

