A innebunit lumea. Militar înjunghiat in gât de un puști de 19 ani

Un militar în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiat în gât, în cursul acestui weekend. Autorul pare sa fie un tânăr de 19 ani, care a fost reținut de polițiști.
Totul s-a întâmplat în Huși, acolo unde militarul alături de câțiva prieteni a ieșit vineri seara la un bar. La plecare acesta a fost înjunghiat in gât de tânărul de 19 ani. Sotia bărbatului a fost cea care a sunat la 112 și a solicitați ajutorul medicilor.
‘La faţa locului a fost deplasată o echipă complexă de cercetare pentru a stabili împrejurările în care s-a produs fapta sesizată şi dispunerea măsurilor legale. Au fost identificate şi conduse la sediul Poliţiei municipiului Huşi două persoane, bărbaţi în vârstă de 38 şi 19 ani, ambii din Huşi, pentru efectuarea de cercetări. În cauză, sunt efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în funcţie de concluziile medico-legale încadrarea juridică a faptei putând suferi modificări’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Bărbatul se afla acum la spital, în stare grava

ULTIMELE ȘTIRI
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

