Elevii invocă probleme la Colegiul Național Mihai Eminescu – fără căldură, șoareci, fără dreptul la liberă exprimare și parcarea pentru director în curtea liceului

Elevii zilelor noastre sunt, cu desăvârșire mai informați decât cei din generațiile anterioare, iar acest lucru ne aduce un plus de curaj pentru a nu mai inchide ochii și a suporta atunci când lucrurile nu sunt pe placul lor. Iar acest lucru se vede și din informarea pe care am primit-o de la un elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, care prezintă o serie de probleme din liceu, de la cele de ordin tehnic, cum ar fi lipsa căldurii și prezența șoarecilor, la cele de bun simț, cum e parcarea mașinii directoarei în curte.
Vă prezentăm în continuare mesajul elevului:
În calitate de elev în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, consider că este imperios necesar să aduc în atenția presei locale recenta activitate, însoțită de probleme considerabile, din această unitate de învățământ.
Dacă la începutul anului doamna director al colegiului își rezerva locul de parcare cu un scaun în fața intrării principale, scaun faimos în județul nostru mulțumită presei locale, zilele acestea dumneaei a ales să își parcheze mașina ÎN CURTEA liceului, lângă chioșc, iar din cauza inconvenienței create de ideea de a coborî din mașină și a-și deschide poarta, a instalat un sistem automatizat de deschidere, lângă terenul sintetic. Din banii cui și ce alt scop are această „actualizare”?
Trecând la lucruri mai recente, pe data de 6 octombrie un șoarece a sărit din perete în ghiozdanul unei eleve. Doamna director a fost chemată la o întâlnire, de către elevi, unde a fost întrebată ce măsuri ia pentru deratizare. Aceasta a răspuns că zilnic se realizează și că nu ar trebui să îi spună elevii cum să își conducă școala. Concluzia? Șoricelul a fost victima.
În cadrul acestei întâlniri realizate la inițiativa elevilor, pentru a pune pe tapet mai multe probleme, s-a dezbătut și refuzul doamnei Boloș de a trimite o circulară pentru chemarea elevilor la Adunarea Generală, la care participă un singur elev din fiecare clasă (șeful clasei) pentru a discuta problemele generale din liceu și pentru a căuta soluții, astfel încât „CNME” să nu fie „liceu de prestigiu” numai pe hârtie. Doamna director a vrut să oprească adunarea, justificând că aceasta nu are voie sa ia loc pe durata cursurilor sau în contextul epidemiologic actual, afirmație pe care chiar dumneaei a invalidat-o, deoarece în intervalul 10:00 – 12:00, în data de 11.10.2021, actorul Dan Puric a susținut o conferință în Sala Festivă, la care au fost invitați 4 elevi din fiecare clasă. Dar, într-adevăr, de când cu dreptul la libera exprimare, se mai întâmplă și ca 4 să fie mai mic decât 1.
Drept încheiere, aș dori să adaug că șoricelul menționat mai sus a fugit și a scăpat cu viață, doar elevii și profesorii trebuie să stăm la congelat, deoarece nu sunt bani de căldură decât în cazul vizitelor unor personalități precum Dan Puric. E mai important să punem banii la saltea pentru viitorul loc de parcare subteran al doamnei director.
Dorința mea, și nu numai, ci și a colegilor mei, ar fi ca doamna Boloș să se autosesizeze și să își schimbe comportamentul față de elevi, respectiv să demonstreze că este demnă de poziția pe care o ocupă în cadrul acestei unități de învățământ „extrem de prestigioase și cu o imagine atât de bună” pe care momentan doar pretinde că o conduce.
Cu stimă,
Un elev sătul
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
