Adrian Cozma: Fără dosare cu șină. Fără copii sau alte documente la ghișeu
A fost adoptat Proiectul de lege care prevede ca instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale să nu mai solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluţionării unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
După ce acest proiect va deveni lege, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele, copii sau extrase de pe acestea, în format electronic, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public.
Românii pierd ore întregi alergând pe la instituții, făcând copii de buletin, arătând certificate de naștere în original sau certificate de urbanism. Am început să schimbăm acest lucru, pentru că ne dorim o administrație care să fie în serviciul cetățenilor și nu care să îi pună pe drumuri.
Proiectul de act normativ va crea premisele unui cadru mai eficient al procesului de acces la servicii publice, prin obligarea instituţiilor publice să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora.
Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului.
Sursa: Adrian Cozma
ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărean dispărut de acasă! L-a văzut cineva în ultimele 2 zile?
Cursuri gratuite de parașutism, la Aeroclubul Satu Mare
Polițiștii nu au putut stabili cine a condus mașina căzută în râu la Vama
Sătmăreni prinși la furat motorină în parcările de camioane în Italia - au fost încătușați pe loc
Primele declarații ale lui Mani Gyenes după Dakar 2025 "Nu-mi vine să cred"
Detaliile intervenției pompierilor la mașină văzută în râu la Vama
Accident grav în comuna Vama - 3 victime și mașina în râu
Percheziții numeroase in județ la persoane acuzate de fals privind identitatea
Primarul din Carei, Monica Kovacs anunță că secțiile de Neonatologie și Maternitate își reiau activi...
Parcul Liniștii (Tosca) a intrat în reabilitare - primele utilaje sunt deja prezente
Restaurant Miorița - centrul evenimentelor din viața ta
Program de funcționare nou la Luna Șes, adaptat cerințelor publicului
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare