Mamă și fiu din județul Satu Mare, luptă pentru viața lor, cu o serie de boli grave – cancer, tumoare pe creier, tetrapareză, retard psihic, epilepsie…si multe altele
![](https://obiectiv-sm.ro/wp-content/uploads/2021/10/burlacu-si-ciuhodaru.jpg)
Uneori dramele nu vin sub forma unei morți, ci sub forma durerilor pe care unele familii le trăiesc în timpul vieții. Pentru familia Burlacu, din Domănești, comuna Moftin, situația este una despre care ai putea zice „mai rău nu se poate”. Copilul s-a născut cu un handicap grav, iar de parcă asta nu ar fi ajuns, mama a fost diagnosticată cu cancer și tumoare pe creier.
Un medic din Zalau se implică pentru ajutorarea familie, dar e nevoie și de sprijinul altor oameni de bine ca cei doi să reușească să treacă peste această perioadă.
„Flaviu a fost diagnosticat la naștere cu PARALIZIE CEREBRALĂ FORMA TETRAPAREZĂ FLASCĂ SEVERĂ, TULBURARE SEVERĂ DE DEZVOLTARE MOTORIE, RETARD PSIHIC SEVER, EPILEPSIE SECHELARA, CRIZE CRONICE, TULBURARE DIN SPECTRUL AUTIST.
Mama lui Flaviu, doamna Eva Burlacu simțindu-se rău în luna martie 2020 și-a făcut analize, iar medicii i-au descoperit grave probleme de sănătate: Hepatita C cronică, tumoare pe creier, cancer la glanda tiroidă, tumoare, ciroză și tumoare la maxilar în partea stângă.
Tatal lui Flaviu a decedat in 2015, iar mama lui s-a recasatorit si tatal vitreg Giani este cel care are grija de el, face de mancare si face totul pentru ca Eva nu poate lucra din cauza problemelor de sanatate. Eva ne-a marturisit ca este la capatul puterilor si nu poate face nimic in casa, iar sotul ei este cel care a preluat toate indatoririle parintesti. Casa in care stau este primita de la primaria din localitate si si-ar dori o alta locuinta deoarece langa casa lor este si cabinetul medical si se tem sa nu se imbolnaveasca copilul de la persoanele care merg acolo.
Flaviu ar avea nevoie de o bicicleta de camera pentru a face exercitii de intarirea musculaturii picioarelor, iar mama de bani pentru tratamentele la bolile pe care le are.
Cei care pot ajuta o pot face la contul de mai jos.”, scrie ztv.ro
ULTIMELE ȘTIRI
Cum s-a produs accidentul din Sarauad, în care o femeie a fost rănită
Incendiu pornit de la horn la acoperișul unei case din Satu Mare
Sătmărenii sunt încântați de pârtia de la Luna Șes - multi schiori și multe cuvinte de laudă
Accident în județul Satu Mare - patru autoturisme implicate
Prețuri uriașe cu care sătmărenii vând moneda de 100 lei din anii '90
Liberalii îl numesc pe prefectul Tibil "Un român împotriva românilor" după ce ieri nu s-a intonat im...
Accident pe strada Martirilor Deportați - un puști a călcat prea tare pedala de accelerație
După o săptămână, polițiștii au descoperit cine a fost șoferul care a căzut cu mașina în vale - e al...
Opinie! De grija horei, angajații statului au uitat de imn la Mica Unire
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare