DSP Satu Mare, exemplu negativ la nivel național când vine vorba de vaccinare

În ciuda ultimelor săptămâni în care campania de vaccinare a cunoscut un interes ridicat, mai mult pe fondurl restricțiilor pentru nevaccinați decât din convingerea cetățenilor, rata de vaccinare în țară se menține la un nivel scăzut față de țările pe care românii tind să le ia exemplu în alte multe situații: salarii, locuri de muncă, oportunități de afaceri, sistem de sănătate, sistem de educație și altele.
Fără să ni se pară exagerat, o mare parte din vină o poartă chiar sistemul medical, care nu a dat un exemplu când vine vorba de vaccinare, existând chiar voci din cadrul sistemului medical care au întreținut teoriile conspiraționiste anti-vaccinare.
Aceeași situație se pare să fie și la DSP Satu Mare, cei care taie și spânzură când vine vorba de carantina celor bolnavi sau veniți din țări din lista roșie, dar în cadrul instituției nu toată lumea s-a vaccinat. LA DSP Satu Mare procentul de vaccinare este de 70%, fiind al doilea cel mai mic la nivel național, ultimul loc fiind ocupat de DSP Neamț cu 65% iar primul de DSP Ilfov, cu 99% personal vaccinat.
DSP | Rata vaccinare |
Ilfov | 99% |
Dambovita | 98% |
Ialomita | 95% |
Harghita | 93% |
Giurgiu | 92% |
Mehedinti | 92% |
Salaj | 92% |
Constanta | 91% |
Arad | 90% |
Botosani | 90% |
Caras – Severin | 90% |
Gorj | 90% |
Timis | 90% |
Calarasi | 87.72% |
Alba | 87.50% |
Galati | 87.50% |
Bihor | 86% |
Maramures | 85% |
Sibiu | 84% |
Iasi | 81.30% |
Bucuresti | 80% |
Bistrita – Nasaud | 80% |
Braila | 80% |
Covasna | 80% |
Dolj | 80% |
Teleorman | 80% |
Vrancea | 79% |
Arges | 78% |
Prahova | 75% |
Suceava | 75% |
Vaslui | 75% |
Bacau | 73% |
Valcea | 73% |
Brasov | 70% |
Buzau | 70% |
Cluj | 70% |
Hunedoara | 70% |
Mures | 70% |
Olt | 70% |
Satu Mare | 70% |
Tulcea | 70% |
Neamt | 65
% |
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
