”Gașca” de la Petea nu mai are scăpare. Anchetatorii au toate dovezile pentru a-i condamna

Rețeaua de falsificatori de certificate verzi de vaccinare de la Petea rămâne după gratii, deși toți cei cinci aflați în arest au contestat decizia de arest preventiv. Astfel, cu excepția femeii de serviciu, care a fost mutată în arest la domiciliu, toți ceilalți implicați în schema vaccinărilor fictive rămân după gratii.
Anchetatorii au strâns dovezi solide împotriva acestora, după ce în decursul ultimelor luni le-au ascultat telefoanele, i-au inregistrat video, ba chiar mai mult au folosit și persoane sub acoperire care s-ar fi dat drept doritori de certificat verde fără să se vaccineze și chiar intermediari de clienți.
O bună parte dintre cei care au umplut buzunarele rețelei cu bani nici măcar nu au trecut pe la centrul de vaccinare, ci toată operațiunea se desfășura online. Acum anchetatorii îi caută și pe cei care au dat mită pentru a obține certificatele verzi. O bună parte dintre aceștia, în special cei care le-au primit pe email, vor fi prinși curând, dar dorința celor care anchetează cazul este să ajungă pe urmele tuturor celor care s-au folosit de această metodă pentru a fenta legea.
Aceștia riscă să se aleagă cu dosare penale atât pentru dare de mită cât și pentru uz de fals, dacă se dovedește că au folosit aceste certificate verzi pentru a scăpa de carantină sau pentru a avea acces în spații unde au acces doar persoanele vaccinate.

ULTIMELE ȘTIRI
Verificări la sânge la punctele de trecere a frontierei din judetul Satu Mare
Sătmărean, 20 de ani, reținut pentru trafic internațional de droguri - le ascundea printre alimente
Delegația sătmăreană a PSD i-a dat votul de încredere lui Sorin Grindeanu pentru a conduce partidul
Kereskenyi Gabor a fost reales președinte al organizației municipale a UDMR
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

