Vamile Petea si Urziceni se închid la noapte. Vezi motivul

Ca urmare a implementării unei noi aplicaţii la controlul de frontieră de către autorităţile de frontieră maghiare, în prezent, prin punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, traficul transfrontalier se desfăşoară îngreunat, fiind înregistrate coloane de automarfare atât pe sensul de ieşire din România, cât şi pe cel de intrare.
În acest sens, au fost contactate autorităţile de frontiera din ţara vecină, în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, având în vedere că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se derulează împreună cu poliţiştii maghiari.
Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi fluidizarea traficului.
Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
De asemenea, autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei că mâine, 24 noiembrie 2021, între orele 01.00 – 06.00 (ora României), traficul transfrontalier prin P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni, de pe raza județului Satu Mare, va fi sistat temporar pentru toate tipurile de mijloace transport (autoturisme, microbuze, autocare, camioane etc.) ca urmare a unor lucrări de mentenanță efectuate la sistemul informatic maghiar.
Drept urmare, în intervalul orar respectiv, recomandăm participanților la trafic care intenţionează să se deplaseze în afara graniţelor ţării să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internaţional de la frontiera cu Ungaria.
ULTIMELE ȘTIRI
Peste 350 de locuri disponibile în județ - în funcție de studii și experiență, de toate, pentru toți
Sătmăreancă acroșată de o mașină în timp ce trecea strada ilegal
Batrână din județul Satu Mare (84 de ani) prădată de doi hoți - i-au furat ultimele economii
ANUNȚ DE MEDIU - ELABORARE SI APROBARE PUZ- ZONA MIXTA DE LOCUIT SI SERVICII - RATIU COSMIN CONSTAN...
Sătmăreanca Cristina Bala, nominalizată la Gala Excelenței in Asistenta Socială - are nevoie de votu...
Ajută-l pe Ronaldo să ajungă Campion Mondial la șah - are nevoie de sponsorizări pentru o competiție...
Tehnică militară pe străzile din Satu Mare - exerciții comun româno-francez la Satu Mare
Luptă cu flăcările, în miez de noapte, în județul Satu Mare
S-a dat startul proiectului CONCORD - Promovarea colaborării transfrontaliere pentru o mai bună func...
O puștoaică și un alt tânăr au bătut un sătmărean pentru a-i fura telefonul în valoare de 100 lei
Accident de muncă într-o măcelărie din Satu Mare
Sătmărean dispărut de acasă. L-a văzut cineva?
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare