FOTO! Lacul Cubic e istorie – locul arată decent și nu mai e cloacă de șerpi și șobolani

Pentru cei sub 30 de ani, Lacul Cubic este doar o tristă amintire, cloacă de șerpi și șobolani și scena mai multe întâmplări dramatice, cel puțin cele care au ajuns publice. A fost zeci de ani un spațiu neîngrijit și o pată pe obrazul orașului, doar o umbră urâta a ceea ce știu cei trecuți de prima tinerețe că însemna Lacul Cubic acum mai bine de 30 de ani, când era magnet pentru sătmăreni, mai ales în weekenduri și vara.
Pentru că vechea utilitate, cea de lac, nu servea prea bine interesele cetățenilor și a orașului în forma lui prezentă, pe acel spațiu s-a început în acest an construcția unui parc, cel mai mare de altfel pe care îl are municipiul Satu Mare. Iar acum acesta a prins formă și începe să prindă și culoare, cu primele instalații de joacă pentru copii.
Dacă lucrările decurg în aceeași manieră, parcul va fi dat în folosință sătmărenilor în 2022.
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
