Ce mai fură hoții – un sistem de sonorizare dintr-o biserică

O biserică penticostală din judetul vecin Maramures a fost prădată de hoți noaptea trecuta. Hotii au intrat pe geam si au furat ce au putut, respectiv sistemul de sonorizare.
Azi, 5 decembrie, la ora 09:20, polițiștii din Șomcuta Mare, au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o biserică din comuna Mireșu Mare, de unde au sustras mai multe bunuri. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, persoane necunoscute au intrat prin efracție într-o biserică, de unde au sustras mai multe bunuri în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei. A fost efectuată investigarea tehnico-științifică a locului faptei de către o echipă de cercetare. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
