8 firme din Satu Mare au fost amendate pentru muncă la negru și „gri”

In cursul lunii noiembrie 2021, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 183 controale, din care 110 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 73 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 186 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 284 măsuri pentru înlăturarea acestora.
Cu ocazia celor 110 controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna noiembrie 2021 s-au aplicat în total 54 sancţiuni contravenţionale, din care 13 amenzi în valoare totală de 116.500 lei și 41 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 145 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.
Pentru folosirea muncii nedeclarate au fost sancționați 8 angajatori (din care 5 pentru primirea la muncă fără contract individual de muncă încheiat anterior începerii activității, 2 pentru primirea la muncă fără transmiterea datelor contractului de muncă în REVISAL și unul pentru primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului de muncă cu timp parțial),valoarea însumată a amenzilor aplicate în luna noiembrie pentru folosirea muncă nedeclarate și/sau subdeclarate fiind de 110.000 lei.
Pentru încălcarea altor prevederi ale Codului Muncii au fost aplicate 28 sancțiuni (5 amenzi în valoare totală de 11.500 lei și 23 avertismente) fiind dispuse 91 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.
Pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților în format electronic au fost aplicate 16 sancțiuni (3 amenzi însumând 5000 lei și 13 avertismente) și s-au dispus 21 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii votează chiar și în vacanță la mii de kilometri distanță- unii prin Portugalia, alții în ...
Mașina cu 6 uși care întoarce privirile în oraș a fost scoasă la plimbare
Peste 400.000 de români din Diaspora au votat până azi la ora 15:00 - în ce țări sunt cei mai mulți
Program extrem de diversificat la evenimentul Weekend în Familie, între 23-25 Mai
O nouă generație de studenți au absolvit la Satu Mare, în cadrul UBB- specializare Administrație Pub...
Prezență impresionantă la vot în Diaspora - numărul votanților este aproape dublu față de primul tur
A început votul în străinătate! In prima jumătate de zi prezența la urne a fost mai mare decât la pr...
Un sătmărean a crezut că noaptea scapă și nu-i vede poliția ilegalitățile - l-au oprit cei de la fr...
Doi bihoreni au fost arestați după ce au dat o spargere într-o casă din Certeze și au golit-o de bun...
Două supermarketuri și un restaurant, amendate de inspectorii DSVSA Satu Mare
Trei companii de băuturi produse în județul Satu Mare care și-au câștigat locul pe rafturile superma...
Only, fabrica ce azi mai produce doar nostalgie "Mergeam la fabrică și luam baxuri"
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare