Obiceiuri și superstiții din Ajunul Crăciunului – cine mai ține minte vechile obiceiuri?
Cu o zi înainte de Crăciun, credincioşii sărbătoresc Ajunul. În credinţa populară, la 24 decembrie, toate pregătirile pe care le fac gospodinele au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei.
Cel mai important dintre acestea este pregătirea „copturilor” – turtele, covrigii şi colacii, ce se vor împărţi, fie ca daruri pentru colindători, fie ca ofrandă pentru morţi. În ajunul Crăciunului există superstiţia să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.
De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat. Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului.
Se dăruiesc nuci, covirgi şi colaci
Specialiştii în Etnografie şi Folclor spun că Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, deţinătorul puterii anului ce vine. Sub influenţa creştinismului, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun, care este identificat mai mult cu sărbătoarea religioasă. Cei doi seamănă ca picăturile apă, sunt buni şi darnici, cutreieră toată lumea şi fac cadouri, mai ales copiilor.
Încep să umble colindătorii
În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în multe sate şi oraşe din ţară începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani. Din seara Ajunului şi până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri şi vecini, vestind prin cântecele lor naşterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conţinut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare