Ghinion curat pentru un traficant de țigări. Prins după ce s-a dat cu mașina peste cap
Ieri, în jurul orei 20.00, în cadrul unei acțiuni organizate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, politistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au procedat la urmarirea unui autoturism înmatriculat în România, cu privire la care se dețineau date ca transporta țigări de contrabandă.
Pe DN 18, între localitățile Petrova și Rona de Sus, județul Maramureș, autoturismul în cauză a fost găsit răsturnat. Conducătorul auto, un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureș, se afla in maşina răsturnată iar în interiorul autoturismului au fost descoperite 15 colete voluminoase cu țigări.
Deși șoferul a spus că nu are nevoie de îngrijiri medicale, polițiștii de frontieră au solicitat prezența unei ambulanțe la fața locului care l-a transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, pentru îngrijiri de specialitate.
În urma inventarierii coletelor din autoturismul în cauză, s-a constatat că acestea conțin 12.330 pachete țigări cu inscripția Duty-Free și timbru Belarus, în valoare de peste 143.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea, a fost anunțat un echipaj de la Poliția Orașului Vişeu de Sus care derulează cercetări cu privire la producerea accidentului.
Totodată, autoturismul în valoare de 100.000 lei urmează a fi indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar șoferul, care în urma consultului medical este în afara oricărui pericol, este cercetat acum de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, conform Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.
În cauză poliţiştii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
ULTIMELE ȘTIRI
Sute de persoane controlate de polițiștii de frontieră, pe rutele spre punctele de trecere a frontie...
Sute de persoane au sărbătorit Mica Unire în Satu Mare
De săptămâna viitoare municipiul Satu Mare va avea viceprimar
Apel la rugăciune pentru sătmăreanul Korodi Cătălin, atacat de cancer și aflat în fața unei interven...
Accident pe Drumul Odoreului -o mașină făcută zob
Așteptarea a luat sfârșit! Mâine are loc prima îmbarcare din noul terminal al Aeroportului Satu Mare
Accident pe Podul Decebal - circulația blocată pe un sens de mers
19 proprietari de animale de companie, amendați de Poliția Animalelor in această săptămână
"Rugăciune pentru Satu Mare" evenimentul solemn care coagulează toată comunitatea sătmăreană
Energy Kardio Club caută antrenor personal cu experiență! Te încadrezi?
Legenda castelului din Ardud a ajuns film pe marile ecrane - va fi lansat curând, chiar la Ardud
Cățelului Schengen i s-a schimbat soarta după ce a devenit viral și au dispărut controlele și poliți...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare