Străinii își bat joc de noi – 5 tone de deșeuri oprite la Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 5.300 kilograme de deșeuri, constând în mobilă second hand uzată, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.
În data de 14 ianuarie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar cu semiremorcă marca Mercedes, condus de un cetăţean roman.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă second hand de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.<
În urma controlului efectuat, s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 5.320 kg mobilă second hand într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege.
Au fost informați reprezentanții Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate în automarfar nu pot intra pe teritoriul României întrucât sunt considerate deșeuri.
În acest caz autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfii transportat

ULTIMELE ȘTIRI
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Comunicat de presă Comuna Pomi „Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile ...
Percheziții într-un dosar ce vizează tăieri ilegale de arbori, abuz în serviciu și furt de arbori, î...
Zeci de elevi suferă de "chiulangită cronică" - găsiți de oamenii legii prin mall și cafenele
A decedat șoferul Tuc-Tuc-ului implicat marți în accidentul de la Racșa
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

