Trei localuri au fost amendate că difuzau muzică fără să plătească drepturile de autor
La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat şi desfăşurat o activitate în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe prevăzute de Legea 8/1996.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate un număr de 3 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii 8/1996.
În fapt, la punctele de lucru ale unor societăți comerciale erau comunicate public fonograme purtătoare de drepturi de autor și drepturi conexe, fără ca societățile să dețină acordul sau autorizațiile tuturor titularilor de drepturi de autor și drepturi conexe.
Aducem la cunoștința agenților economici, faptul că, conform prevederilor art. 20 alin. 1 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia. Întrucât prevederile art. 20 alin. 1 din Legea 8/1996 se aplică atât autorilor, artiștilor interpreți sau executanți dar și producătorilor de înregistrări sonore și înregistrări audiovizuale, pentru activitatea de comunicare publică de opere sau de produse purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, utilizatorii (unități hoteliere, restaurante, baruri, cafenele, etc.) au obligația de obținere a autorizațiilor sub formă de licențe neexclusive eliberate de organismele de gestiune colectivă stabilite prin Deciziile Oficiului Român Pentru Drepturi de Autor, instituția publică competentă în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
Stiri Satu Mare