Apel către sătmăreni, pentru ajutorarea unui bătrân ce locuiește într-o casă arsă, ce stă să se dărâme pe el

În satul Crișeni, comuna Craidorolț, un loc de care puțină lume a auzit, își duce zilele singur un bărbat de 76 de ani, domnul Pop Gheorghe.
Ultimii cinci ani au fost un chin pentru el, totul început cu incendiul care i-a distrus în mare parte casa iar mai apoi continuat cu pierderea soției și cu pierderea unicului fiu. Domnul Pop nu a reușit de unul singur să se mai pună pe picioare, iar casa în care locuiește a continuat să se degradeze continuu. Cei de la Asociația Eliezer au descoperit povestea lui prin grija unei profesoare de la Liceul Sportiv, iar acum se implică într-o colectă care să îl ajute pe bărbat să revină la o viață cât mai apropiată de normalitate.
„Domnul Pop Gheorghe are 76 de ani și își poartă zilele din ce în ce mai greu, în satul Crișeni, comuna Craidorolț în casa care, în urmă cu 5 ani, i-a ars din interior, rămânându-i în picioare doar pereții și aceia cu găuri din loc în loc. Sunt greu de descris condițiile mizere în care e nevoit să trăiască, fără hrană, fără căldură în miez de iarnă, cu geamuri sparte, podeaua stricată, uneori „vizitat” de șobolani, dar ce e mai crunt e faptul că tot de 5 ani, nea Gheorghe a rămas un suflet al nimănui după ce s-au dus la cele veșnice mai întâi soția sa, apoi unicul său fiu. Satul Crișeni e un sat îmbătrânit și sărac, totuși unii săteni s-au străduit să-l mai ajute din puținul lor, pentru că pensia mult prea mică nu-i acoperă nici a zecea parte din cheltuielile de bază. Dar situația devine tot mai gravă, așa că facem apel la dumneavoastră, oameni de bine, atât cât puteți, să ajutați cu materiale de construcție sau bani, pentru că Asociația Eliezer se va implica activ să repare măcar o cameră din casa lui nea Gheorghe.
Dar până atunci, bătrânul nostru are mare nevoie de lemne de foc, ca să poată supraviețui frigului iernii.
”, scriu cei de la Asociația Eliezer

ULTIMELE ȘTIRI
Incendiu devastator în județul Satu Mare - au rămas fără acoperiș deasupra capului
Social democrații l-au comemorat astăzi pe Mihai Eminescu
Acum 3 săptămâni un cal a murit la concursul de tracțiune, dar azi s-a organizat din nou, la Medieș
Veste bună pentru sătmăreni - un restaurant iubit se redeschide și caută angajați
Gelateria "Ciao Italia" a fost luată cu asalt de la deschidere
Peste 1100 de persoane verificate în ultimele zile în cadrul unor acțiuni integrate ale oamenilor le...
Un șofer beat s-a răsturnat cu microbuzul pe drum, între Sătmărel și Balta Blondă
Accident mortal în Negrești -un motociclist și-a pierdut viața
Final de Bacalaureat și de emoții pentru absolvenții claselor a XII-a
Satu Mare va vibra din nou weekendul viitor, cu ocazia unui nou eveniment: SamFest Jazz&Wine
Trotineta electrică în flăcări pe drumul Satu Mare - Carei
Dr. Dutu salvează vieți "pe bandă rulantă" la Spitalul Județean
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare