Pacientă cu cancer, plimbată din spital acasă și înapoi, spre disperarea familiei
O femeie în vârstă de 60 de ani a fost plimbată zilele trecute de la spital acasă și inapoi după ce un test covid le-a dat bătăi de cap.
Conform colegilor de la www.presasm.ro femeia a fost internată prima dată înainte de Crăciun, când i s-a pus diagnosticul de cancer. Aceasta a fost operată după care a fost trimisă acasă câteva zile mai târziu, urmând să revină în luna ianuarie pentru continuarea tratamentului.
În data de 26 ianuarie femeii i s-a făcut rău și a prezentat sânge în vomă, motiv pentru care familia a sunat la 112 pentru ca o ambulanță să o preia pe femeie și să o ducă la spital. Câteva ore mai târziu însă familia a fost sunată să se prezinte la spital să o ridice pe bătrână, pentru că aceasta nu ar putea fi internată, având covid. Acest lucru cu toate că femeia era slăbită și prezentare o stare de rău.
Familia s-a conformat, dar au fost surprinși când în următoarea dimineață, în 27 ianuarie, au primit un sms prin care au fost anunțați că pacienta are un rezultat negativ. Acest lucru a fost anunțat la spital, dar medicii insistă că femeia trebuie să stea în carantină, cu toate că nu i-au prescris medicamentație pentru cancer.
”Am sunat înapoi la ORL și le-am spus frumos că mie mi-a venit mesaj că mama este negativă… Și mi-au răspuns pe un ton agresiv: < nu știu ce mesaj ați primit, dar la noi o ieșit pozitivă și să veniți după ea…> Eu am acasă o fetiță de 8 luni de zile. Atunci, totuși, cum trimit acasă o femeie bolnavă, dacă zic că îi pozitivă: să ne îmbolnăvim și noi. Am adus-o acasă, mi-au adus-o în cărucior cu rotile. A zis mama că nu i-a dat nici măcar o perfuzie. Azi dimineață i-a dat o cană de ceai”, se plânge fiica bolnavei citată de cei de la www.presasm.ro



