Au tras pe dreapta pentru că unui pasager i s-a făcut rău în mașină și au fost loviți de un TIR

Accident teribil petrecut pe șoselele din România, duminică după masa. Un autoturism a tras pe dreapta, pe banda de urgență a autostrăzii A1 intre județele Arad și Timișoara, după ce unui pasager i s-a făcut rău, având probleme cardiace.
Doar că au fost urmăriți de ghinion, mașina lor fiind lovită de un TIR. Trei persoane au necesitat intervenție medicală, una dintre ele fiind încarcerată.
„În după-amiaza zilei de duminică, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la km 523, calea 1, sens de mers Arad-Timișoara, a avut loc un accident rutier. Un TIR condus de un cetățean turc de 45 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism în care se găseau doi bărbați, de 48 de ani (Timișoara) și 77 de ani (Teleorman) și o femeie de 45 de ani (Timișoara)”, transmite IPJ Arad.
În urma impactului, persoanele din autoturism au fost transportate la spital, rănite.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii vehiculelor nu consumase alcool.
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
