10 sătmăreni au rămas fără permis ieri. Un pensionar prins gonind pe șosele

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat, ieri, 14 februarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 34 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 10 conducători auto.
Exemple:
3 conducători auto, cu vârste cuprinse între 21 și 68 de ani, au condus autoturismele cu viteze cuprinse între 92-128 km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză maxim admisă de 50, respectiv 70 km/h.
3 conducători auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public, pe treceri de pietoni semnalizate și marcate corespunzător.
Doi conducători auto, au efectuat manevre de depășire pe tronsoane de drum unde depășirea este interzisă.
Doi bărbați, au fost depistați, în trafic, în timp ce conduceau autoturisme, după ce au consumat băuturi alcoolice. Fiind testați cu aparatul alcooltest, au reieșit valori de 0,17, respectiv 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii au prins gustul exotic al fructelor cu arome speciale - cum a început întreaga afacere, d...
Proiect impresionant pentru sistemul de învățământ din Satu Mare, finalizat de Primăria Satu Mare
Deputatul Mircea Govor anunță o reușită legislativă pentru protejarea tradițiilor românești - scutir...
Hoții de biciclete din Păulești au fost prinși - au bătut zeci de km pentru niște mărunți
Peste 150 de locuri de muncă disponibile în județ - dacă e ceva ce ți se potrivește, aplica la AJOFM
Let’s Wedding – cel mai mare și longeviv târg de nunți revine la Satu Mare în perioada 30 ianuarie –...
Accident în localitatea Vama - o mașină a ajuns cu rotile in sus pe câmp
Când se deschid cele mai mari Târguri de Crăciun din Europa - vezi in articol
Încă puțină răbdare și avem locuri de parcare centrale - parcarea de pe Kogalniceanu a ajuns la nive...
Interviu cu Alice Ardelean, după a doua victorie în cușca UFC
Parcă a fost întrecere de bețivi la volan în trafic, în weekend
Camion întreg de încălțăminte uzată oprit de la intrarea în țară de polițiștii sătmăreni de frontier...
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

