Autoturism furat din Austria, descoperit la Petea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – județul Satu Mare au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Nissan Navara, care figurează ca fiind furat din Austria.
Sâmbătă, 19 februarie a.c., în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud.
Acesta conducea un ansamblu de vehicule – un Volkswagen Amarok cu care tracta o semiremorcă, ambele vehicule înmatriculate în România, transportând un autovehicul Nissan Navara (defect).
La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul Nissan Navara figurează ca fiind furat din Austria, alertă introdusă de autoritățile austriece din iunie 2020.
Drept urmare, autoturismul în cauză a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun

ULTIMELE ȘTIRI
CSM Olimpia grupa U10 se întoarce cu două medalii după un weekend in Austria
Curs de îngrijire a bebelușului, dedicat viitoarelor mămici, organizat la Satu Mare de Moașa Paula
O afacere din Satu Mare are cel mai atractiv și ingenios stand de la Târgul de Crăciun din Timișoara
Avertizare meteorologică - zone din județ unde ceața determină vizibilitate sub 50 m
Site-ul oficial unde să verifici când se deschide Lidl de la Unio - ca să nu te iei după zvonurile d...
Vandalizare sau răzbunare? Vestea că vba deveni tătic, scrisă pe mașina unui sătmărean
Experiența unei sătmărence cu o prietenă ce face platouri de sărbători "Pisicile mănâncă direct din ...
Jaf armat la o bancă din Carei - exercițiul care a mobilizat forțe de ordine din două țări
Incendiu in Crucișor - o cabana a fost cuprinsă de flăcări în pădure
Mesajul de Sfântul Nicolae al deputatului PSD Mircea Govor
Bătrâni puși pe drumuri degeaba - Magazinul Lidl nu s-a deschis astăzi
O sătmăreancă face show la Formula 1 în Abu Dhabi - petrecerile incep dimineață și se termină seara
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

