Deputatul Cristescu despre războiul ruso-ucrainean „Nu putem fi, în nici un caz, de partea Rusiei”

Începutul războiului ruso-ucrainean a antrenat spiritele și pe teritoriul României și nu mică e surpriza ca o mulțime de cetățeni să fie de acord cu Rusia și decizia ei de a bombarda Ucraina. Deputatul Cristescu afirmă că, în ciuda comportamentului Ucrainei față de românii din nordul Bucovinei, nu putem fi de partea Rusiei.
„Chiar dacă n-a început în miercurea anunțată de președintele Biden, războiul Rusiei contra Ucrainei e, de azi, o realitate dură, sîngeroasă și foarte apropiată de granițele României. Fiindcă Tiraspolul și Odesa sunt mai aproape de noi decât cred mulți români.
Desigur, nu putem uita că Ucraina nu s-a comportat deloc corect cu frații noștri din nordul Bucovinei, din sudul Basarabiei sau din Republica Moldova, în timp războiului din Transnistria și după acea agresiune militară a Rusiei. Dar, punând în balanță această atitudine a Kievului cu agresiunea militară a Moscovei contra Ucrainei, e clar că nu putem fi, în nici un caz, de partea Rusiei. Prin atacarea Ucrainei, Putin își arată din nou adevărata față, de Stalin cu costum capitalist și discurs neo-sovietic.
Fiind membră a NATO, România nu poate fi victima unei asemenea agresiuni militare, deoarece Putin, oricât ar fi de infectat cu virusul revanșei post-sovietice, nu e atât de nebun încât să înceapă un război cu cea mai puternică alianță militară a lumii.
Dincolo de îngrijorarea absolut normală, vă îndemn să fiți calmi, să nu vă panicați și să aveți încredere că forțele răului vor fi oprite. Și, pe cât putem fiecare, să fim pregătiți să-i ajutăm pe frații noștri români din Ucraina.
Doamne ajută !
Fie ca pacea să revină cât mai curând.”, transmite deputatul
Ultimele apartamente! Cumpără acum!

ULTIMELE ȘTIRI
Accident mortal noaptea trecută în Balta Blondă. Mașină lovită de tren
Zilele Orașului Satu Mare - mii de tineri, public civilizat și concerte top
Trei cămătari au fost arestați după perchezițiile de dimineață. S-a găsit "un sac" de bani la ei
Concertele de Zilele Orașului au început într-o atmosferă electrizantă. Centrul orașului e plin ochi
Unde să mai ieși cu copii? Copil mușcat de o capușă într-un parc din Satu Mare
Un producător din Satu Mare asigură magazinele Careffour cu căpșuni atestați ecologic
Sătmărean cărăuș de țigări, prins de polițiștii din Bihor „în acțiune”
G.M. Zamfirescu vă invită la un tur pedestru prin Satu Mare, pentru a cunoaște istoria clădirilor și...
Conducerea orașului Satu Mare și a celor infrățite își unesc forțele pentru a ajuta orașele înfrăție...
Sătmărenii de la Caiac Smile aduc bucuria caiacului pentru 60 de copii cu deficiențe de vedere din C...
Bărbat din Tășnad, reținut după ce a bătut o femeie și pe fiul ei, chiar în casa lor
Intervenție în miez de noapte pentru pompieri, la un incendiu la Boghiș