Liberalii au mai dus o tură de donații în Ucraina, la un centru cu 1200 de copii

Liberalii sătmăreni, ajutați de deputatul si vicepreședintele PNL Robert Sighiartau, au mai făcut astăzi un drum spre Ucraina, după cel de ieri.
Majoritatea donațiilor au constat în pampers si lucruri de igiena si utile pentru copii, pentru ca au ajuns la un centrul unde se refugiază din calea războiului peste 1200 de copii.
„La aproximativ 70 de km de granița noastră s-a creat un centru pentru copii orfani adunați din zonele afectate. Sunt în jur de 1.200 de copii, de diferite vârste, copii orfani aduși din toate zonele afectate, și acolo este mare nevoie de alimente și scutece, în primul rând. Îi îndemnăm pe toți să se alăture fiindcă este mare nevoie de solidaritate în aceste momente complicate”, a spus la fața locului, în PTF Halmeu, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma
Si Robert Sighiartau a condus una din cele patru dube din convoi, acesta dorind sa vadă cu ochii lui situația din vamă si din Ucraina fiind impresionat de dedicarea voluntarilor si a preoților care stau de 8 zile la Halmeu pentru a-i primi pe refugiati si a-i ajuta.
„Asta m-a bucurat foarte mult, să văd biserica în primul front al ajutorării. Mai mult decât atât, noi nu suntem decât o emanație a ceea ce oamenii au început în România. Ajutoare pentru refugiați, alimente și multe, multe altele. În continuu primim telefoane prin care ei vor să se implice. Noi acuma plecăm în convoi umanitar, tocmai pentru a vedea ce se întâmplă în Ucraina, să vedem ce fac etnicii români din Ucraina care trăiesc acum perioade complicate și încercăm să ne organizăm. România va fi hub internațional. Toate ajutoarele vor veni în România, inclusiv de la nivel european, și vrem să fim cât mai bine organizați astfel încât cei care au nevoie să fie ajutați și susținuți de români”, a precizat deputatul PNL, Robert Sighiartău
