Prefectul Radu Roca, elogii pentru nimicul făcut de când a început a început războiul

Prefectul Radu Roca a organizat o conferință de presă în care i-a adunat pe toți cei din conducerea instituției pentru a vorbi despre marea implicare a autorităților in gestionarea crizei de refugiați din Ucraina.
Se pare ca după 2 săptămâni a ajuns la concluzia că oamenii care fug din război nu vin in Satu Mare la relaxare si in concediu, astfel ca a început sa miște lucrurile. Mai mult trase si împinse decât făcute fie funcționale si utile.
Mai exact, la ce util ca ai găsit 500 de locuri de cazare la primăriile din judet in a 16-a zi de razboi, când până acum au tranzitat județul și au dormit la oamenii de bine din județ peste 20.000 de oameni până acum?
Dacă nu era societatea civilă cum te descurcai ca instituție sa gestionezi 20.000 de oameni dormind pe străzi, prin mașini in benzinării sau cine mai știe unde? Ca nu toți cei ajunși in oras au bani sa stea la hotel ca cei de lângă sediul de partid al prefectului.
Și nici acum, in al 13-lea ceas, nu preia instituția toata coordonarea acțiunilor, nu preia tot fluxul de refugiați să ii cazeze la locurile identificate de primării, ci e doar o variantă, dar greu tot pe societatea civilă rămâne. Ba mai mult, după ce că nu a făcut nimic, Prefectura le mai face si regulamente voluntarilor, care au demonstrat ca se descurca mult mai bine organizați singuri, fără intervenția instituțiilor statului.
Atât că acum voluntarii nu mai trebuie să stea in frig, pentru ca după 2 săptămâni au primit un cort încălzit, altfel aveam de rezolvat probleme ce tin si de sănătatea lor, nu doar cu refugiații.
