O echipă de sătmăreni tată – fiu au realizat două operații in premieră la Satu Mare

Doctorul Cristian Cioltean este un tânăr medic care s-a alăturat echipei de la Spitalul Judetean si la doar cateva luni de cand a început munca a reusit doua operații in premieră pentru Satu Mare, asistat fiind chiar de tatăl sau, doctorul Cioltean Livian.
„La începutul lunii martie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, au avut loc doua intervenții în premieră pentru tratamentul chirurgical herniilor inghinale prin abord laparoscopic, minim invaziv, respectiv intervenții efectuate la nivelul tiroidei.
Intervențiile au fost realizate de o echipă formată din dr. Cioltean Cristian, medic specialist chirurg ș dr. Cioltean Livian, medic primar chirurg.
“Am ales aceasta tehnică pentru cei doi pacienti din considerentul vârstei, a durerilor minime postoperatorii a reluării mobilității și a alimentației în seara operației și a aspectului estetic. Aceste intervenții permit reluarea activității profesionale după o săptămână, fără risc de recidivă suplimentar, În plus durata de spitalizare este minimă (1-2 zile). Evolutia postoperatorie a fost favorabilă, pentru ambii pacienți, aceștia fiind externați la 48 h post-intervențional. Operatiile pe cale minim invazivă sau laparoscopică confera o dublă satisfacție. Pe de o parte pacienții trec peste actul chirurgical cu minim disconfort dureros postoperator, fapt care permite mobilizarea precoce la câteva ore după finalizarea intervenției. Totodataă pacienții se pot externa în siguranță la 24-48 de ore dupa operație. Pe de altă parte, operatorul are satisfacția tratării printr-o procedura chirurgicală modernă, cu rezultate funcționale si estetice superioare chirurgiei clasice a spus dr. Cristian Cioltean.
O a doua intervenție chirurgicală în premieră pentru secția de Chirurgie de la SJU Satu Mare a fost efectuată în urma cu o săptămână de aceiași echipă de medici, dr. Cioltean Cristian, și dr. Cioltean Livian, și se referă la patologia tiroidiană: tiroidectomi totală.
Pacienta în varstă de 67 ani a fost dirijată la serviciului de Chirurgie generală în vederea unei tiroidectomii totale (extirparea tiroidei) pentru o gușă multinodulară, multichistică. Evolutia postoperatorie a fost favorabilă, pacienta fiind externată la 7 zile după intervenție.
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
