Doi polițiști vor înfunda pușcăria, după ce au pus la cale un jaf de 300.000 de euro. La percheziții situația a devenit mai gravă

Doi polițiști din județul Arad vor avea următorii cinci, respectiv trei ani, foarte grei, după gratii. Aceștia au fost condamnați după ce au luat parte la un jaf de 300.000 de euro, bani aflați în seiful din casa unei bătrâne. În urma perchezițiilor situația lor s-a inraăutățit, fiind găsite și tigări de contrabandă
Conform soluţiei pe scurt, publicată pe portalul Curţii, poliţistul Covaci Marius-Petru a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, în regim de detenţie. În sentinţa dată de Judecătoria Arad în 28 ianuarie 2022 el primise doi ani şi trei luni de închisoare. Colegul său, poliţistul Ţicală Denis-Alexandru-Nicolae, a fost condamnat la trei ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, în regim de detenţie, după ce în sentinţa iniţială primise doi ani de închisoare, scriu cei de la aradon.ro
Referitor la cei doi, conform procedurii, instanţa va informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, care apoi le va desface contractul de muncă.
În acest dosar au mai fost condamnaţi Vesa Flavius Florin – cinci ani de închisoare pentru tâlhărie calificată (faţă de trei ani în prima sentinţă) şi Toadere Dragoş – trei ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată (faţă de doi ani de închisoare în prima sentinţă).
Instanţa a mai decis ca una dintre cele două părţi vătămate să primească de la cei patru condamnaţi suma de 160.000 de euro, reprezentând prejudiciul material.
Soluţia Curţii de Apel Timişoara este definitivă.
“Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil”, preciza IPJ Arad, în martie 2021.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar la domiciliul unuia dintre suspecţi au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.
sursa: aradon.ro
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
