Detaliile politiei cu privire la accidentul mortal din Balta Blondă

*IPJ SM*
În cursul serii de 13 aprilie a.c., în jurul orelor 20.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare.
Ajunși la fața locului poliţiştii au constatat faptul că un conducător auto, de 20 de ani, ar fi acroșat un bărbat, de 60 de ani, care se deplasa în calitate de biciclist, pe aceeași direcție de mers. Acesta nu purta imbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată corespunzător cu sistem de iluminare.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele medicale, biciclistul și-a pierdut viața.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
Totodată, acestuia I s-au prelevat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto: www.presasm.ro

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la SavElectro, parteneri BookLand într-un amplu proiect de modernizare de școli
Sătmărean prins cu droguri comandate de pe internet și aduse în țară cu curierul
Interpretul Ghiță Botoș mulțumește sătmărenilor care s-au implicat în lupta lui cu boala
Deputatul Mircea Govor cere o strategie națională pentru combaterea bullyingului din școli
O brutărie din Tășnad a fost închisă de ANPC - multe nereguli constatate
Akcent te așteaptă la Restaurant Capricci - fără trandafiri, dar cu un show de zile mari
Pălinca de Satu Mare a ajuns pe cele mai mari aeroporturi din România
Bătrâna Dacie a lui Ovidiu s-a stricat în Las Vegas, înainte de finalul aventurii
Deputatul Magyar Lorand anunță un program de sprijin guvernamental pentru legumicultori
Doi sătmăreni au fost reținuți pentru contrabandă
Un nou focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare
14 containere pentru deșeuri textile au fost amplasate în municipiul Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare