Adrian Cozma: „Curtea Constituțională are nevoie de profesioniști nu de vedete media!”

USR l-a propus pe avocatul Cristian Danilet pentru sefia Curtii Constitutionale, iar Catalin Drula, fostul ministru USR afirma ca PSD si PNL ar putea sa il sustina.
Deputatul PNL Satu Mare este de cu totul alta parere, afirmand ca CCR are nevoie de profesionisti si nu de vedete media.
„E cel puţin interesant ca un partid care pretinde că luptă pentru o justiţie dreaptă, să propună la Curtea Constituţională o persoană care a fost exclusă din magistratură. În fapt e trist că justiţia e utilizată ca un câmp de luptă. Indiferent ce opțiuni avem, Consiliul Suprem al Magistraturii, care e format din magistrați, a luat o decizie. Chiar dacă n-ar avea dreptate, de ce să propunem o persoană controversată, când România are mii de profesioniști în domeniu? Justiția nu stă într-o mână de oameni sau vedete media, Facebook sau Tik Tok. Justiția românească e formată dintr-un corp mare, cu foarte mulți profesioniști, care își fac treaba zilnic. USR aruncă doar petarde, pentru a-și menține și a-și atrage un electorat radical, dar neinformat totodată. Neinformat în sensul a ceea ce am subliniat. Justiția noastră are mii de profesioniști. Ei sunt peste tot. În tribunale, în Curțile de Apel, la judecătorii, în breasla avocaților. Avem conducători ai barourilor din fiecare județ și case de avocatură de prestigiu, unde lucrează persoane care nu fac filme pe Tik Tok dar își fac meseria în instanțe. Ei merită promovați și susținuți!” afirma deputatul sătmărean.
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
