Fără artificii anul acesta de Zilele Orașului, dar cu ceva mult mai spectaculos – show de drone

Primăria municipiului Satu Mare si GM Zamfirescu au decis ca anul acesta să schimbe conceptul evenimentului Zilele Orașului și să aducă o serie de noutăți. Acestea încep de la amplasarea scenei, care va avea o cu totul altă poziție decât până acum, fiind cu fața spre Someș și continuând cu amplarea standurilor cu mâncare pe Bulevardul Transilvania.
Dar acestea nu sunt singurele noutăți, pentru că anul acesta nu vom avea foc de artificii, așa cum am fost obișnuiți în fiecare an, ci va fi un spectacol de drone care vor lumina cerul. Swourile de drone sunt o atracție vestul Europei și în Emiratele Arabe, aceste spectacole fiind tot mai des întâlnite și în România, dar cu toate acestea Satu Mare se înscrie în orașele care deschid calea acestui tip de reprezentație la nivel național.
Showurile de drone impresionează prin complexitatea lor, prin formele pe care dronele le desenează pe cer, prin luminile cu care sunt dotate, anunțându-se astfel un spectacol deosebit și la Satu Mare, de Zilele Orașului. Ediția din acest an se va organiza în perioada 27-29 mai.
Ultimele apartamente! Cumpără acum!
