S-au dat smardoi prin oraș cu o brichetă pistol, dar si-au luat amendă

La data de 29 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare s-a sesizat din oficiu despre o filmare postată pe rețelele de socializare, iar, în urma efectuării de verificări, s-au constatat următoarele:
În noaptea de 28-29 aprilie a.c., patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din Satu Mare, care se deplasau cu un autoturism de culoare închisă pe principalele artere ale municipiului Satu Mare, au ieșit parțial din vehiculul aflat în mișcare, având fețele acoperite și ținând în mâini obiecte contondente, precum și un dispozitiv ce părea a reprezenta un pistol.
Polițistii au stabilit că dispozitivul susmenționat era de fapt o brichetă în formă de revolver, astfel că în cauză au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 195/2002, în valoare de 1740 de lei.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmăreanul Ovidiu Pop a pornit în expediție cu Dacia în SUA - peste 5000 km cu Dacia 1310
S-a încheiat perioada de înscriere pentru alegerile prezidențiale - 23 de persoane s-au înscris
Trei spadasine și doi antrenori sătmăreni la Campionatul Mondial de cadeți și juniori
Sezonul de schi la Luna Șes s-a încheiat - cine se aventurează o face pe propria răspundere
Un jandarm aflat în timpul liber, salvator pentru o persoană căzută pe stradă
Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiștii de frontieră în urma unei acțiuni pe drumurile spre ...
"Bătrânii noștri nu au băut apă, numai vin" - Laszlo Hetei despre rolul cramelor din Beltiug
Din casa de copii, în lumea afacerilor -Anton Varga și Eliezer Cleaning, o poveste de viață și de mă...
Conceptul unic de cartier - fără garduri între vecini - a început construcția de case in Satu Mare
Eleganță, rafinament și prețuri imbatabile, la evenimentul „Say Yes To The Dress” organizat de desig...
Polițiștii au reținut un sătmărean "pasionat" să intre în curțile oamenilor
Un tânăr șofer, mort de beat, a luat în plin în stâlp la Carei
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare