Un sătmărean a fost reținut și e audiat, pentru că ar fi colaborat cu hackerii ruși

Un sătmărean stabilit in Marea Britanie a fost reținut in această dimineață de poliția britanică, după ce se bănuiește ca acesta ar fi colaborat cu hackerii ruși.
Ioan F. le-ar fi indicat hackerilor ruși site-urile instituțiilor importante din România si site-urile care pot fi atacate cu ușurință. Acesta este reținut si supus unui interogatoriu. Sătmăreanul nu isi ascunde simpatia față de Rusia, avand retelele sociale pline de postări de sustinere pentru această țară.
Redam comunitatul privind reținerea acestuia:
“Începând cu data de 29 aprilie a.c., o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.
Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina.
Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT.
În urma activităților comune desfășurate, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare.
La data de 2 mai 2022, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reședință cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România.
De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency.”
Foto: www.presasm.ro

ULTIMELE ȘTIRI
Incendiu la un depozit la Rachel - intervin mai multe echipaje de pompieri
Familia unui tânăr decedat în Belgia are nevoie de ajutor pentru repatrierea acestuia
Duba cu mâncare pentru câini a Asociației FreeLife a rămas blocată în zăpadă
Atenție, protejați-vă contoarele pe apă pe timp de ger - dacă se sparg, voi plătiți pierderile
Probleme la trei școli din județ - în două nu funcționează sistemul de încălzire, una are microbuzul...
Cabina unui TIR a luat foc, în timpul staționării, în Satu Mare
Sătmărean alergat prin zăpadă, după ce a sunat la 112 fără motiv - când a văzut poliția tot el s-a e...
De beat ce a fost nu a putut ține mașina pe drum și a ajuns cu ea în șanț
Minoră lovită de un taximetrist din Carei- fata circula pe drum
Jafuri puse la punct ca în filme la mai multe firme din Satu Mare - oprea camerele și fura cutia de ...
Nu doar impozitul a crescut ci și cotizația pescarilor pe Someș - de la prea multă populare
Weekend încărcat de intervenții pentru ISU Satu Mare
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

