Cadavrul unei tinere, descoperit în saci de plastic, lângă o benzinărie dezafectată

Descoperire macabra făcută de polițiștii din Cluj, in judetul Bihor, localitatea Aleșd. Actiunea lor de gasire a unei tinere de 30 de ani, dispărută de sâmbătă, au ajuns astazi la final, după ce i-au găsit trupul neinsufletit în vegetația de la o stație de carburant dezafectată din Aleșd.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu privire la sesizarea plecării voluntare, din Cluj-Napoca, a unei femei în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureş, în prezenţa unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad, au continuat cercetările în cauză care au condus la stabilirea faptului că femeia s-ar putea afla în judeţul Bihor. Cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în apropierea localităţii Aleşd, judeţul Bihor, au identificat cadavrul unei persoane de sex feminin. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea identităţii cadavrului şi pentru verificarea tuturor circumstanţelor în care a avut loc decesul persoanei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj
Principalul suspect este chiar iubitul tinerei, asistent universitar ca și tânăra. Acesta are la activ o condamnare pentru violență domestică, dupa ce si-a bătut minute în sir fosta iubita
Barbatul a fost dat în urmărire națională și în consemn la graniță


