Un sătmărean stabilit la Cluj s-a aruncat de la etajul 24

Mihai a șocat opinia publică din Cluj si pe toți cei din Tășnad, care l-au cunoscut în tinerețe, inainte de a se muta la Cluj.
Tânărul in vârstă de 34 de ani a decis sa isi pună capat zilelor sâmbătă, intr-un mod inexplicabil. S-a urcat in cea mai înaltă clădire din Cluj, la etajul 24 si s-a aruncat in gol, zdrobindu-se la impactul cu solul.
“La data de 4 iunie, în jurul orei 17:20, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Calea Florești din municipiu, pe o bandă de circulație se află o persoană căzută la pământ, posibil decedată. În baza celor sesizate, polițiștii desfășoară activități investigative pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, echipajul medical prezent la fața locului constatând decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani, din comuna Florești”, au transmis polițiștii clujeni.
Foto : ziardecluj.ro

ULTIMELE ȘTIRI
Taximetristii, luați la „puricat” de polițiști și inspectorii RAR
Încă un weekend cu vieți salvate la Spitalul Județean Satu Mare
Sătmărenii fură orice, chiar și ce le trebuie, cum ar fi o trusă dintr-o ambulanță
Percheziții în Satu Mare într-un dosar de înșelăciune - camerele de supraveghere pentru șantiere nu ...
Fără taxă de timbru la divorț pentru victimele violenței în familie. Adrian Cozma "Un act de justiți...
Șofer beat bine, prins la volan în Viile Satu Mare
Sătmărean luat de acasă și dus direct in arest
Sătmărenilor nu prea le place cartea de legislație rutieră - doar unul din trei a luat "sala" pentru...
Atentie! "Colecționar" de biciclete, pus pe treabă prin Păulești
Tânărul rănit în accidentul produs de un sătmărean la Firiza a decedat - șoferul, fiu de preot
O altfel de misiune pentru jandarmii sătmăreni - au lăsat uniforma și au luat șorțul de bucătar
Un nou proiect ambițios CaiacSmile - câte un taxi cu rampă pentru scaun rulant, în fiecare județ
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare

