Primul Festival al Sarmalelor pe 11 iunie în Lazuri

Pe lângă gustările delicioase, toți cei interesați sunt așteptați cu concert Petrică Mureșan, Republik și Kerozin, cu concurs de înfrumusețare a tractoarelor și concursuri de pălincă.
Odată cu sfârșitul pandemiei, au înviat nu doar evenimentele și festivalurile cu o tradiție îndelungată, ci se nasc și altele noi. Printre evenimentele din mediul rural, un loc important este rezervat primului Festival al Sarmalelor programat pentru acest weekend la Lazuri. Primăria Lazuri sprijinită de Asociația Cultur Art și Consiliului Județean Satu Mare, organizează pentru prima dată acest eveniment în programul căruia, pe lângă evenimentele gastronomice, și-au găsit loc și concerte ale unor formații renumite.
Înainte de toate, trebuie să vorbim despre gastronomie. În regiunea noastră, există o adevărată tradiție a sarmalelor, delicatețea constantă a meselor festive, mai mult, dacă cineva își propune să facă o mâncare cu adevărat consistentă, își procură, fără doar și poate, varză, carne, orez. De asemenea, sarmalele ocupă un loc important și în gastronomia românească și, lucru mai puțin cunoscut, dar diferite variante de sarmale sunt cunoscute și în arta culinară turcească, rusească, și unele asiatice.
Acum, ca parte a festivalului, echipele care s-au înscris în competiție vor putea demonstra cât de pricepuți sunt în pregătirea unor sarmale cu adevărat speciale.
Pe lângă mâncare, nu va fi lipsă nici de băutură: va avea loc, de asemenea, un concurs de pălincă, iar fermierii își lustruiesc deja mașinile agricole pentru a câștiga medalii la expoziția de tractoare.
Un asemenea festival este de neconceput fără muzică bună. Printre invitații festivalului se numără formațiile Kerozin și Republik din Ungaria, iar iubitorii muzicii populare vor fi așteptați la un concert Petrică Mureșan. Organizatorii nu au uitat nici de iubitorii muzicii țigănești, așadar, printre invitați putem regăsi formația Fekete rózsák.
Programul primei ediții a Festivalului Sarmalelor
14.00 – spectacolul preșcolarilor și școlarilor Școlii Gimnaziale Petőfi Sándor din Lazuri.
15.00 – Ansamblul de Dans Popular Lehajló Rozmaring din Bercu
15.20 – Formația de majorete Black Angels din Bercu
15.45 – Corul Generațiilor Creștine din Bercu
16.00 – Simon Szilvia
16.20 – Endi and Kriszti
16.50 – Tripla DDD
17.30 – Fekete rózsák
18.00 – Petrică Mureșan
18.45 – “Te rongyos élet” – concert de operetă și muzică populară maghiară susținut de Teremi Trixi și Csere László
19.30 – Kerozin (HU)
20.30 – Decernare de diplome
21.30 – Republic (HU)
Evenimente permanente:
Expoziție de tractoare – Cea mai iubită autoutilitară
Cea mai bună pălincă din Lazuri – concurs
Concurs de gătit sarmale

ULTIMELE ȘTIRI
Intervenție ISU pe pasarelă, pentru a da jos sticle lăsate de "Spiderman" noaptea trecută
Surpriza din partea colegilor pentru managera Serviciului de Ambulanță de ziua acesteia
Teribilism de Paște - a vrut adrenalina și s-a urcat pe scheletul metalic al pasarelei
Sătmărean în vârstă de 96 de ani, dat dispărut de familie - dacă îl vedeți, sunați la 112
Sute de apeluri la 112 în perioada Paștelui - 14 apelanți au fost amendați pentru apelare abuzivă
Detaliile accidentului de motocicletă de pe Careiului din ziua de Paște - motociclistul de 72 de ani...
Un careian „mort” de beat a oprit mașina într-un parapet
Paște cu aglomerație la Urgențe - 8 pacienți după bătăi de sărbători
Turnul Pompierilor își redeschide porțile - primele zile vizitarea este gratuită
Incendiu in miez de noapte - un BMW a luat foc din senin
Scandal încheiat la spital, în a doua zi de Paște, în Satu Mare
Cum s-a produs accidentul dintre Potău și Medieș - explicațiile polițiștilor
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare