Acuzați că-și fac doar norma, polițiștii rutieri au suspendat 11 permise pentru viteză de autostradă prin localitate și pentru alcool

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 24 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători auto și au reținut un certificat de înmatriculare.
Exemple:
Nouă conducători auto, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, au condus autoturismele cu viteze cuprinse între 104-148 km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză maxim admisă de 50 km/h.
Doi conducători auto au fost identificați în trafic, după ce au consumat băuturi alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valoare de 0,09; respectiv 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ULTIMELE ȘTIRI
Sătmărenii de la Caiac SMile aduc din nou culoare pe lacul Chios din Parcul Central cu ocazia Zilelo...
Tânără accidentată pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un pensionar
Șoferiță prinsă cu 20.000 de țigări de contrabandă în mașină, în cadrul unei opriri pentru un contro...
Violatorul din Negrești a ajuns în arest 30 de zile - detalii înfiorătoare prezentate de Parchetul d...
Un copil de 10 ani a murit în accident - Detaliile accidentului de la Doba
Accident grav în Doba - o persoana e rănită, circulația e blocată
Încă o primăriei își face dispensar modern, cu cabinete medicale și spațiu pentru farmacie - confor...
Seară de jazz la Satu Mare. Concert de lansare a albumului Sárik Péter Trió și Szőke Nikoletta
Echipa de handbal feminin din Livada e vicecampioană națională la handbal feminin gimnaziu
Un nou brand de pălincă din Țara Oașului cucerește România: e prezent în aeroporturi și restaurante ...
Zona de agrement din judetul Satu Mare de care sigur nu știai - e un colt de rai in mijlocul pădurii
E oficial numele noului pod din municipiul Satu Mare! Te-ai gândit la acest nume?
Stiri Satu Mare stomatologie satu mare